Skip to main content

Jos Ceauşescu! Scandarea din urmă cu 33 de ani, care ne-a eliberat!

XPilates & Spa

Astăzi se împlinesc 33 de ani de la momentul în care a izbucnit flacăra Revoluţiei Române care a dus la căderea comunismului.

16 Decembrie 1989 a fost ziua în care mişcarea de susţinere a pastorului reformat, Laszlo Tokes, s-a transformat într-un protest faţă de regimul dictatorial.

Cu o zi înainte, pastorul primise ordin de evacuare, iar câteva zeci de persoane s-au adunat în faţa casei parohiale din Piaţa Maria, cerând ca acesta să rămână.

Mulţimea a început să se mărească, iar în jurul prânzului număra câteva sute de oameni.

La un moment dat, poetul Ion Monoran s-a urcat, împreună cu alţi protestatari, în tramvaiul 8 care venea dinspre Gara de Nord și l-a oprit.

Astfel,  circulaţie tuturor tramvaielor din intersecţie a fost blocată, iar lumea care a coborât mijloacele de transport, s-a alăturat mulţimii din Piaţă.

Atunci, s-a auzit pentru prima dată “Libertate!”, “Dreptate!” sau “Jos, Ceauşescu!”

A urmat o mobilizare uriaşă a forţelor de ordine ale Ministerului de Interne, Miliţiei şi Armatei, care au încercat să înnăbuşe protestul.

Coloanele de manifestanţi, care au pornit spre Comitetul Judeţean al PCR au fost întâmpinate cu jeturi de apă şi gaze lacrimogene.

În scurt timp au început ciocnirile  violente între demonstranţi şi forţele de ordine şi s-au făcut primele arestări.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Aerial view of a gated luxury villa complex with orange-tiled roofs, white circular markers C1, C2, C3 and a red triangular area; inset shows two men in suits shaking hands.

Proiectul controversat privind schimbul de terenuri dintre Primăria Moșnița Nouă și familia președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost adoptat în Consiliul Local, însă în condiții care ridică serioase semne de întrebare.

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.