Skip to main content

Jefuită în propria casă! O femeie a rămas fără banii şi bijuteriile pe care le ţinea în dormitor

XPilates & Spa

O femeie a cerut ajutorul Poliţiei, după ce a rămas fără 52.000 de lei, un lănţişor şi două perechi de cercei din aur.

S-a întâmplat în municipiul Vulcan, unde oamenii legii au început imediat cercetările.

CITEŞTE ŞI: Număr record de cazuri de coronavirus, în Timiş: peste 1.400! La nivel naţional sunt aproape 20.000 de infectări

În urma verificărilor efectuate, au stabilit că, în ziua de 16.01.2022, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în dormitorul locuinței femeii.

Au forţat o fereastră, după care au mers direct în domitor, unde au găsit o poşetă din care au furat suma de 52.000 de lei, şi o cutie de bijiterii, pe care au golit-.o.

Ancheta i-a dus pe poliţişti la o tânără de 20 de ani, din Lupeni, care a fost reţinută pentru 24 de ore.

Ulterior, ea a fost arestată preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, fiind acuzată de furt calificat.

CITEŞTE ŞI: Universitatea de Vest din Timișoara premiază câștigătorii concursului de proză scurtă „Când și cum am simțit acel lucru pentru România”

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Intervenție în forță a polițiștilor din Timișoara, după ce angajații unei case de schimb valutar au cerut ajutor, la 112, pentru că unul dintre clienți făcea scandal.

Colorful umbrellas suspended above a sunny street with outdoor café seating and pastel buildings on either side.

Centrul Timișoarei a prins din nou culoare. Sute de umbreluțe viu colorate au fost agățate deasupra străzii Alba Iulia, transformând-o într-un adevărat spectacol vizual.

Clădirea de pe Calea Aradului nr. 56, vizavi de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”, care a deservit fostului Liceu Agricol, va fi reintrodusă în circuitul educațional al orașului.

Fostul deputat PNL de Timiș, Cosmin Șandru, reacționează dur după căderea Guvernului, lansând acuzații dure la adresa Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor, dar și către conducerea liberală din teritoriu.

Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează un eveniment dedicat susținerii, conectării și dezvoltării antreprenoriatului feminin, sub genericul „Antreprenoriatul feminin – Consolidarea relațiilor internaționale”.

Poster for Maratonul pentru educație antreprenorială — Save the date: May 7, 2026, 11:00, Aula Magna, Universitatea de Vest din Timișoara; features students and sponsor logos.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – Sucursala Timișoara organizează joi, 7 mai 2026, de la ora 11, la Universitatea de Vest Timișoara, semifinala județeană a competiției de planuri de afaceri „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” IV, parte a programului național omonim dedicat descoperirii vocației și dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor.

White communion chalice and a black chalice on a wooden altar rail in a church setting, with a hand near the white chalice

S-a încheiat votul pe moțiunea de cenzură, iar rezultatul este cel anticipat: majoritatea parlamentarilor prezenți a decis ca Ilie Bolojan să plece din funcția de premier.

Indoor seating nook with wooden and green furniture beside a large glass wall; outside is a courtyard with trees and a statue.

Studenții Universității de Vest din Timișoara sunt, de astăzi, mai aproape de mediul bancar și financiar. Asta pentru că, în parteneriat cu UniCredit Bank România, UVT a inaugurat „UniCredit Cowork Hub”, un spațiu dedicat colaborării, învățării practice și conexiunii directe cu profesioniștii din domeniu.

Iubitorii de animale din Timișoara au un nou motiv să iasă din casă în weekend. Sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:30, la Tucano Coffee, la Iulius Mall, are loc evenimentul caritabil „La Cafea cu Blănosul”, un mix atractiv de cafea bună, dresaj canin și fapte bune.

Primăria Timișoara introduce, de la 1 august, noile reguli prin care traficul greu este restricționat în interiorul orașului, în funcție de categoriile de drum, pentru a reduce zgomotul, poluarea aerului, degradarea rețelei stradale și pentru a crește siguranța cetățenilor.

Cei care apelează la mila publică, dar și persoanele fără adăpost, se regăsesc în continuare pe străzile Timișoarei. În ultima lună, 108 cerșetori și oameni ai străzii au fost depistați de polițiștii locali și duși la centrele sociale din oraș, însă, cei mai mulți dintre ei se întorc în stradă.

Group of children in blue shirts holding hands and stretching in a sunny park while adults watch nearby in the background.

Timișoara devine scena unor intervenții performative, în care mișcarea și muzica live se nasc în dialog direct cu spațiul și publicul.

Speaker on stage at UniVsThreats26 Finals with a large screen displaying the event title and logo behind him, in a modern wooden-walled auditorium.

Echipa de securitate cibernetică a Universității de Vest din Timișoara (UVT), „UVT-CTF”, și-a propus să aducă împreună studenți pasionați de cybersecurity, în cadrul competițiilor de tip Capture The Flag, pentru dezvoltarea unei comunități active în acest domeniu esențial pentru viitorul digital.