Skip to main content

Învață de la experți! Elevii de la Liceul Grigore Moisil, inspirați de specialiştii Access Group, una dintre cele mai mari companii de software din UK

XPilates & Spa

Peste 100 de elevi din cadrul Liceului Grigore Moisil din Timișoara au avut parte, zilele trecute, de o experienţă plină de inspirație și cunoștințe, grație întâlnirii cu specialiştii de la Access Group.

Aceştia le-au împărtășit tinerilor interesaţi de perspectivele din lumea software development, o mulţime de secrete cu scopul de a le cultiva pasiunea pentru acest domeniu.

Astfel, elevii au avut șansa de a înțelege direct de la experţi, ce înseamnă să faci parte din echipa de dezvoltare software, cum funcționează industria, ce oportunități de carieră există, dar și care este cultura unică a Access Group.

CITEŞTE ŞI: Autorizaţii Speciale de Transport, la un click distanţă! CNAIR lansează aplicația informatică eAST !

Această companie în creștere continuă iar extinderea sa pe plan internațional, oferă oportunități nelimitate.

“Continuăm să ne implicam activ în comunitate, iar inițiativele noastre au ca scop sprijinirea învățământului și a culturii locale. Dorim să susținem tradiția excelenței în educație si să încurajăm performanţa. Pentru a completa necesarul Laboratoarelor de Informatică, Access Group a donat o parte din echipamentele necesare iar acum facem primul pas în demararea unui proiect de colaborare de lungă durată cu liceul Moisil. Elevii vor fi susținuți și încurajați să deprindă cunoștințe și abilități digitale necesare pentru joburile viitorului. Vor beneficia de acces la resurse educaționale și de interacțiuni directe cu voluntarii din partea companiei. Expertii nostri vor împărtăși elevilor din cunoștințele și experiențele lor profesionale pentru a-i ajuta să dobândească informații noi, să exerseze abilități specifice domeniului tech și să fie mai bine pregătiți pentru alegerea viitoarelor oportunități de studii și carieră”, spune Radu Giju, managing director Access GOC Romania.

De-a lungul următoarelor luni, Access Group va colabora cu Liceul Grigire Moisil pentru a oferi o serie de cursuri și workshop-uri, ajutând elevii să transforme cunoștințele teoretice în abilități practice cu succes.

Iar specialiştii de la Access Group spun că acesta este doar începutul unei aventuri extraordinare în lumea tehnologiei.

CITEŞTE ŞI: Nu rata cel mai vesel eveniment al toamnei! Parada Bostanilor, organizată în apropiere de Timişoara

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest