Inspectorii ITM, față în față cu agenții economici din Timiș! Au fost prezentate ultimele noutăți din domeniul legislației muncii

CCIAT și ITM Timiș au organizat un seminar de informare și instruire a agenților economici privind modul de aplicare a reglementărilor legislative în vigoare.
Evenimentul organizat sub genericul ”Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii Reglementări privind securitatea și sănătatea în muncă” a avut loc astăzi, și a adunat peste 150 de agenți economici din județ la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.

”Este programul nostru de inițiativă și de instruire pe care îl organizăm cu toate instituțiile deconcentrate din județ, sub egida Instituției Prefectului Județului Timiș și suntem onorați că și de această dată îi avem lângă noi și lângă mediul de afaceri, Inspectoratul Teritorial de Muncă, partenerul nostru tradițional și de suflet pentru acest eveniment de informare. Vor fi prezentate ultimele modificări legislative vizavi de legislația muncii pe fiecare obiect de activitate”, spune Mihaela Tomescu, director general al CCIAT.

”Vă felicit că puneți pe primul plan consilierea și prevenirea infracțiunilor și că aduceți la masă agenți economici, instituții ale statului, servicii publice deconcentrate astfel încât fiecare trebuie să tragem la aceeași căruță și că interesul primordial este de a avea operatori economici care lucrează în condiții de securitate și siguranță și de a avea angajați mulțumiți de condițiile pe care aceștia le oferă”, spune Sorin Ionescu, subprefect al județului Timiș.
Au fost abordate mai multe tematici, printre care: prezentarea ultimelor modificări ale legislației muncii, reglementările privind securitatea și sănătatea în muncă, în mod deosebit accidentele de muncă, Hotărârea nr. 905/2017 privind Registrul General de Evidența a Salariaților, aplicația REVISAL, v.6.0.9, iar la final a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri.

”Mă bucur că ne întâlnim din noi și oamenii de faceri au interes pentru activitatea pe care o desfășoară ITM Timiș și pentru modificările legislative. După cum bine știți începutul anului a venit cu niște modificări privind salariul minim pe economie, privind concediile medicale, anul trecut Legea Dialogului Social a fost înlocuită prin Legea 367/2022, în rest valoarea tichetele de masă a crescut. Cam astea ar fi modificările legislative pe care le vom discuta cu cei prezenți și bineînțeles răspundem tuturor întrebărilor care vin spre noi. În 2023 am desfășurat foarte multe campanii, a fost un an greu care s-a încheiat cu aproape 5.000 de controale și sancțiuni în valoare de 11,7 milioane de lei și am depistat 1.152 de persoane care munceau fără forme legale pe raza județului”, spune Ileana Mogoșanu, inspector șef ITM Timiș.
”Venim în fața mediului de afaceri din Timiș să ridicăm câteva probleme pe care le considerăm deosebit de importante pentru activitatea pe care o vor desfășura în 2024 pe linie de SSM (n.r. securitate și sănătatea în muncă). Conducerea ITM Timiș acordă o atenție deosebită acestui domeniu pentru că el înseamnă viață, sănătate, echilibru și progres, liniște și succes în firmă. Aceste obiectivele urmărim și vrem ca în 2024, mediul de afaceri să țină cont. Prevenirea și evaluarea exactă, concretă, obiectivă a riscurilor care duc la producerea accidentelor de muncă, și în mod deosebit a celor mortale, va fi prioritară atât pentru corpul de inspectori de la SSM, cât și pentru mediul de afaceri”, spune Pavel Kasai, inspector șef adjunct Securitate și Sănătate în Muncă – ITM Timiș.


Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Un gigant al industriei de utilaje și echipamente de construcții își deschide o filială lângă Timișoara! Comuna care atrage tot mai mulți investitori
Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

UVT găzduiește Colocviul Internațional „Comunicare și cultură în România europeană”, cu participanți din SUA, Africa și Europa
Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Roxana Iliescu, aleasă președinte al Organizației Femeilor Social-Democrate Timișoara
Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Doi ghirozeni, buni de plată! Suma uriașă pe care trebuie să o scoată din buzunar, după ce au aruncat mai mulți saci cu gunoi, lângă cimitir
Au încercat să scape de responsabilități și au abandonat mai multe deșeuri într-un loc nepermis. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Circulația rutieră și pietonală, restricționată în două zone din Timișoara! Se desfășoară două evenimente
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Anunț de interes public!
C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Accident provocat de un șofer neatent! A lovit în plin un motociclist
Un bărbat de 46 de ani a fost victima unui șofer neatent în trafic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Mai multe străzi din cartierul Blașcovici au fost reabilitate! Unde se concentrează lucrările în perioada următoare?
Proiectul de modernizare a cartierului Blașcovici avansează. Primăria Timișoara anunță stadiul lucrărilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
O nouă reușită medicală, la Spitalul Județean Timișoara! O tânără și-a simțit din nou piciorul, după mulți ani de suferință
O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Zeci de descinderi, în această dimineață, pentru evaziune fiscală! Vizată este cea mai mare agenție imobilară din Timișoara
75 de mandate de percheziție domiciliară au pus în aplicare polițiștii de la Servicul de Investigare a Criminalității Economice, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Locul ales de Simonis pentru o parcare uriașă, nu e destinat construcțiilor! Primăria Timișoara vine cu alte propuneri
Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Jandarmii timișeni, în doliu! Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, a trecut în neființă
Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Simonis, o nouă propunere pentru administrația Fritz! Vrea să construiască o parcare subterană uriașă, în zona Spitalului Județean
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vreau un nou parteneriat cu Primăria Timișoara, condusă de Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Antreprenorii din vestul țării, mai aproape de piața chineză. Se deschide o filială locală a Camerei de Comerț România-China
Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Intervenție de urgență a scafandrilor ISU, pentru salvarea unui copil căzut într-un lac!
Apel disperat la 112, în urmă cu puțin timp, pentru salvarea unui copil care a căzut într-un lac. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Festivalul Pepenilor revine la Timișoara! Producătorii locali, așteptați să își depună dosarele de participare
Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai puține drumuri la ghișeu! Primăria Timișoara introduce noi servicii publice online
Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Eveniment caritabil pentru copiii cu autism, la Timișoara! Fiecare bilet cumpărat înseamnă o șansă în plus la terapie
Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio







Lasă un răspuns