Înfiorător! Fratele tinerei ucise într-o pădure este de o violenţă extremă! Şi-a bătut o fostă iubită cu levierul


Au apărut noi detalii în cazul tinerei de 29 de ani care a fost omorâtă în bătaie şi abandonată la marginea unui drum forestier.
Anamaria Suru locuia în Italia, iar acum a venit să îşi petreacă Paştele la Reşiţa, cu fratele ei, care de altfel a şi anunţat dispariţia tinerei.
CITEŞTE ŞI: Explozie într-un apartament! O persoană a fost rănită şi transportată la spital
Tânăra a fost găsită moartă după câteva zile, iar fratele ei, Călin Blidariu, a ajuns pe lista suspecţilor.
Cu această ocazie au ieşit la iveală detalii despre trecutul său, în care a dat dovadă de o agresivitate extremă.
În luna martie, bărbatul şi-a bătut actuala iubită până i-a rupt o mână, iar poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.
De asemenea, fata a cerut un ordin de protecţie, însă şi-a retras solicitarea după numai câteva zile.
O altă fostă iubită a lui Călin Blidariu a fost bătută de acesta cu levierul, în timp ce fata se ţinea de portiera unei maşini şi cerea îndurare.
Moartea Anei i-a făcut pe cunoscuţii lui Călin să îşi amintească şi de decesul Irinei, o fată de la Casa de copii care a în 2004 a murit în urma unui incendiu.
Irina era la vremea respectivă iubita lui Călin şi maşina în care erau cei doi a fost cuprinsă de flăcări. Fata a suferit arsuri care i-au provocat decesul, în timp ce iubitul ei scăpat doar cu o rană superficială.
CITEŞTE ŞI: Apel disperat din creierii munţilor! Un tânăr a pus pe jar autorităţile după ce s-a rătăcit
Acum, Călin este suspect în cazul morţii surorii lui, fiind ultimul care a văzut-o în viaţă.
Poliţiştii au descins la locuinţa lui, de unde au ridicat mai multe lucruri, inclusiv telefoanele mobile, dar au fost prelevate şi probe ADN.
De asemenea, Călin are interdicţia de a vorbi cu iubita lui, cu care bărbatul susţine că şi-a căutat sora, când aceasta a dispărut de acasă.
Bărbatul a fost supus testului poligraf, la solicitarea lui, iar răspunsurile nu îl incriminează.
Distribuie pe rețele de socializare
Comments (2)
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Alte articole

Bravo, copii! Elevii de la Loga au cucerit Europa la robotică. Au devenit campioni și au luat premiul pentru inovație
Performanță excepțională pentru o echipă de liceeni din Timișoara. Elevii de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, reuniți în echipa de robotică CyberMoon, au câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicate liceenilor. Sursa de Vest See Full Bio

Ilie Bolojan, reconfirmat în funcția de președinte PNL! Ce decizie au luat liberalii, în privința taberei Veștea?
Liberali din toată țara au fost prezenți astăzi, la București, la Congresul Extraordinar al partidului, convocat după desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier, fără consultarea PNL. Sursa de Vest See Full Bio

Se schimbă programul mijloacelor de transport în comun din Timișoara! De mâine intră în vigoare orarul de vară
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 22 iunie, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, cunoscut și ca programul de vară. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! De mâine se închide circulația, pe mai multe străzi din Timișoara
La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Video: Explozie după un incendiu violent. Două butelii au sărit în aer, în timp ce pompierii luptau cu flăcările
Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Sursa de Vest See Full Bio

Turneul Internațional Stradivarius ajunge la Timișoara cu un concert dedicat lui Constantin Brâncuși!
Timișorenii sunt invitați, luni, 22 iunie, la un nou concert din cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Video: Incendiu uriaș, în miez de noapte! Trei case s-au făcut scrum, iar zeci de păsări au ars de vii
Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte, când trei locuințe au fost cuprinse de flăcări violente care amenințau și o a patra casă. Sursa de Vest See Full Bio

Vremea se schimbă radical în vestul țării! A fost emis un Cod Galben de furtuni
După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, vremea se schimbă brusc în vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

I-a pus cuțitul la gât, pentru 50 de lei! Individ capturat de polițiști și aruncat în arest
Un tână de 25 de ani a trăit coșmarul vieții sale, în timp ce mergea spre magazin să facă unele cumpărături. Sursa de Vest See Full Bio

Absolvenții de clasa a VIII-a intră mâine în febra examenelor! În Timiș, aproape 5.300 de elevi sunt așteptați să susțină Evaluarea Națională
Absolvenții clasei a VIII-a intră de mâine, în febra Evaluării Naționale 2026, primul examen important din parcursul lor școlar. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă extremă, după dispariția unui copil din Timișoara! A fost trimis mesaj Ro-Alert
Sunt căutări ample, la această oră, pentru găsirea lui Rareș Andrei Manciu, care a dispărut fără urmă, iar părinți se tem de ce este mai rău. Sursa de Vest See Full Bio

„Hall of fame” va răsuna în orașul de pe Bega! Celebra trupa irlandeză The Script urcă pe scenă la „Ziua Timișoarei”! Când este programat evenimentul?
Orașul de pe Bega se pregătește să găzduiască o nouă ediție a evenimentului „Ziua Timișoarei”, de data aceasta sub sloganul „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi. Diversitate”. Sursa de Vest See Full Bio

Impact violent, pe autostradă! Două victime, printre care și un minor
Accident rutier grav, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 Timișoara-Lugoj, provocat de un tânăr de 20 de ani. Sursa de Vest See Full Bio
Dormi pe spate? Poziția în care te odihnești poate fi motivul pentru care sforăi! Recomandările unui expert din UK
Sforăitul este una dintre cele mai frecvente probleme din timpul somnului și poate afecta atât persoana care sforăie, cât și partenerul de viață. Sursa de Vest See Full Bio
Incendiu violent, aproape de Timișoara! Proprietarii casei cuprinse de flăcări au avut nevoie de ajutorul medicilor
S-a dat alarma, în această dimineață, când o vâlvătaie puternică a izbucnit la o locuință din Utvin, județul Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara! Două concerte vor avea loc săptămâna viitoare pentru pacienți și cadre medicale
Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Sursa de Vest See Full Bio
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio









Fata Arsa nu era de la casa de copiii !!!!!!!si sigur el a omorât-o
Acest om este un MONSTRU!!!! Fata care a ars ,fost iubita a acestui gunoi de om,a fost bătută in repetate rânduri de acest jegos și fără mila … in repetate rânduri am găsit-o pe Irina plină de vânătăi și sange legată de calorifer și ținuta ore întregi acolo! Nimeni nu i-a investigat moartea acelui biet suflet chinuit pentru ca nu avea familie… Era intr-o garsoniera de la protecția copilului,familia lui nu acceptau relația cu Irina, pentru ca nu era de “nasul “ lor! Îmi pare rău pentru pierderea Anei; o fata minunata… din păcate greu chinuita și ea de acest călău jegos Blidariu Călin ! M-a rog la Dumnezeu sa se facă dreptate pentru toate femeile maltratate și altele din păcate ucise de acest om!!! Mi-as dori ca întreaga lume sa afle ce fel de caracter infect și agresiv are acest om! Dar uite ca Bunul Dumnezeu nu doarme!