Skip to main content

Încă un pas spre închiderea Colterm! La propunerea administraţiei Fritz, consilierii locali au aprobat înfiinţarea unui nou Serviciu, cu peste 200 de angajaţi, care va furniza agent termic

XPilates & Spa

La mai bine de un an de când primarul Dominic Fritz anunţa că SC Uzina Energetică Timişoara, o firmă înfiinţată de municipalitate la începutul lui 2023, va prelua de la Colterm distribuţia agentului termic, acum apare o nouă structură.

Este vorba despre Serviciul Public de Interes Local pentru Transportul, Distribuția și Furnizarea Energiei, a cărui înfiinţare a fost votată astăzi de consilierii locali şi care va avea un număr de 205 angajaţi.

Livrarea căldurii şi a apei calde de către o altă entitate decât Colterm a fost ideea administraţiei Fritz care a invocat, încă de la început, pierderile mari pe care le înregistrează actuala societate de termoficare a oraşului.

Însă, până acum, nimeni nu a putut explica în ce măsură vor putea fi eliminate aceste pierderi, în contextual în care reţeaua prin care este transportat agentul termic este aceeaşi.

Cert este că pe data de 1 august expiră contractul pentru transport, distribuție și furnizare încheiat cu Colterm, iar aceste servicii trebuie preluate de o nouă societate.

Cum Primăria a decis să renunţe la propunerea iniţială ca SC Uzina Energetică Timişoara să se ocupe de aceste servicii, va fi înfiinţată o nouă structură, în subordinea Consiliului Local.

“Serviciul Public de Interes Local pentru Transportul, Distribuția și Furnizarea Energiei Termice în Sistem Centralizat în Municipiul Timișoara, va funcționa ca entitate cu personalitate juridică și buget propriu, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara și va desfășura următoarele activități:

a) Funcționarea și exploatarea rețelelor de transport a agentului termic primar de la producător la punctele termice;

b) Funcționarea și exploatarea instalațiilor și echipamentelor din dotarea punctelor termice în vederea furnizãrii cãtre abonaţi a agentului termic și a apei calde;

c) Functionarea si exploatarea a retelelor de distribuție aferente punctelor termice în vederea furnizãrii cãtre abonaţi a agentului termic și a apei calde menajere;

d) Asigurarea mentenantei bunurilor ce compun SACET, aflate in administrare, in vederea exploatarii in conditii de siguranta si eficienta a serviciului gestionat;

e) Realizarea de investitii in modernizarea si retehnologizarea bunurilor SACET, aflate in administrare, pentru asigurarea cresterii serviciului prestat’, se arată în referatul de aprobare a înfiinţării noii structuri.

Acum, rămâne de văzut dacă vor fi parcurşi toţi paşii necesari pentru ca acest serviciu că poată prelua transportul, distribuţia şi furnizarea agentului termic, până pe 1 august.

În cazul în care nu se va întâmpla asta, Timişoara riscă să rămână fără apă caldă, deoarece Colterm va mai putea doar să producă agent termic, nu să îl şi livreze.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Petronela Axinte See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Petronela Axinte See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Petronela Axinte See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Petronela Axinte See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Petronela Axinte See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Petronela Axinte See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Petronela Axinte See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Petronela Axinte See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Petronela Axinte See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte