Skip to main content

Încă un pas pentru reabilitarea unui corp de clădire al Liceului Calderon!

XPilates & Spa

Primăria Timișoara a depus cereri de finanțare pentru reabilitarea energetică a 9 corpuri de clădiri de învățământ din oraș, în valoare de aproape 60 de milioane de lei.

Este vorba de trei proiecte de școli care au fost depuse pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Instituțiile de învățământ care vor beneficia de finanțare sunt Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară și Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon”, având mai multe corpuri de clădire.

Municipalitatea timișoreană a demarat licitația pentru serviciile de proiectare în vederea realizării obiectivului de investiție „Cresterea eficienței energetice prin reabilitare termică, construcții și instalații la Liceul Teoretic J.L.Calderon”, str. Cornelia Sălceanu nr.11”.

Proiectul prevede cel puțin înjumătățirea consumului de energie primară și a emisiilor echivalente de gaze cu efect de seră. Intervențiile vizate sunt de înlocuire a sistemului de termoizolare, de schimbare a instalațiilor de încălzire și de îmbunătățire a sistemului de monitorizare și control a energiei termice. Școala va beneficia, de asemenea, de minim o stație de încărcare pentru vehicule electrice, cu o valoare maximă de 25 de mii de euro.

Prin această investiție este vizată creşterea eficienţei energetice a clădirii, prin realizarea unor lucrări de intervenţie care determină diminuarea consumurilor energetice și lucrări conexe; reducerea consumului de energie pentru încălzirea clădirilor publice cu efect asupra reducerii costurilor de întreținere cu încălzirea, diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea independenței energetice prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic.

Valoarea totală estimată a contractului de proiectare pentru J.L.Calderon este de 187.226 lei fără TVA, iar durata este de 20 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 septembrie, ora 15.00.

Valoarea totală a proiectului este de 6,2 milioane de lei.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ