Skip to main content

Încă 5 ventilatoare, pentru Spitalul Victor Babeş Timişoara! dm drogerie a făcut această donaţie, de 75.000 de euro

XPilates & Spa

Într-o situație fără precedent, dm drogerie markt se implică în lupta cu COVID-19 prin donația a 5 ventilatoare.

Acestea au ajuns la secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la spitalul Victor Babeș din Timișoara.

dm încurajează toate companiile să se implice, pentru că doar împreună se poate trece peste această etapă dificilă.

CITEŞTE ŞI: Topul Firmelor din județul Timiș, la a 27-a ediție! S-au stabilit câștigătorii

Ventilatoarele donate spitalului care duce o parte grea a luptei cu coronavirus sunt folosite pentru ventilația invazivă și non-invazivă, în terapie intensivă și sunt potrivite pentru ventilația pe termen lung.

De asemenea, acestea pot fi folosite și în timpul transportului, fiind potrivite atât pentru ventilația copiilor cât și pentru cea adulților.

”La nivelul grupului dm au fost achiziționate 15 ventilatoare și am reușit să alocăm 5 pentru Timișoara, pentru spitalul Victor Babeș. Achiziția este în valoare de 75 000 de euro, sunt produse noi, cumpărate special cu această ocazie. Ne-am dorit mult să venim către Timișoara, în sprijinul comunității locale și sperăm că achiziția va fi de mare ajutor în bătălia pe care știm că o duce acest spital cu coronavirusul”, declară Cristian Crișan, administrator dm drogerie markt România.

”Mă bucur, deși e greu să vorbim despre bucurie în zilele astea, că primim aceste cinci ventilatoare donate de către compania dm aici, în Timișoara. În cadrul proiectului nostru Oxigen vrem să ne asigurăm că avem cât de multe paturi cu oxigen și, în cazul ăsta, chiar și cu ventilatoare. Astea sunt aproape echivalent cu un pat ATI și ne ajută foarte mult în tratarea pacienților în stare foarte gravă. Mă bucur că astăzi (vineri – n.r.) cu această donație avem un prim pas puternic pentru acest proiect Oxigen. Vreau să mulțumesc și tuturor medicilor, mai ales în ATI, dar și în spital, aici, la Victor Babeș, și din alte spitale, care în aceste zile o duc foarte, foarte greu, muncesc foarte, foarte mult. Este și o povară emoțională foarte mare pentru ei și pentru întreaga societate. Le mulțumesc în numele tuturor timișorenilor”, a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei, prezent la eveniment.

Reprezentanții spitalului Victor Babeș consideră că în această perioadă fiecare pas este unul important și orice ajutor este binevenit.

”În plină pandemie orice ventilator reprezintă o gură de aer pentru un pacient. Aceste ventilatoare sunt mixte, adică pot să facă ventilație neinvazivă pe o secție simplă sau pot să fie folosite în terapie intensivă, inclusiv la transportul pacientului. Dacă un pacient se decompensează sus pe secție mergem să îl intubăm, îl vom transporta cu ajutorul acestui ventilator. Este foarte important că putem să reglăm concentrația de oxigen, pentru că pacienții cu virusul SARS – CoV- 2 au nevoie de concentrație mare de oxigen pentru a le sprijini funcțiile vitale. Iar acest ventilator are senzor specific și noi reglăm concentrația de oxigen pe care i-o administrăm”, explică Mirela Poroșnicu, coordonator secția ATI Victor Babeș

Compania încurajează cetățenii să fie responsabili, să folosească măști și dezinfectant, să păstreze distanța față de ceilalți când trec pragul drogheriilor dm și nu numai, e nevoie de implicarea tuturor pentru ca această perioadă să se termine cât mai repede.

CITEȘTE ȘI: Doliu în Poliţie! Un agent din Timiş a murit, după ce a fost confirmat cu coronavirus

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest