Skip to main content

Impact violent între un autobuz și o autobasculantă! A fost solicitat elicopterul SMURD

XPilates & Spa

Un accident grav a avut loc în urmă cu puțin timp! Un autobuz s-a ciocnit de o autobasculantă.

S-a întâmplat pe raza localității Satu Mare, comuna Secusigiu din județul Arad. Spre locul accidentului au pornit de urgență două autospeciale de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe.

Conform primelor informații sunt patru victime, dintre care două au rămas încarcerate.

La fața locului a fost trimis și elicopterul SMURD.

În autobuz erau șase persoane, cu tot cu șoferi, în autobasculantă era doar șoferul. Din persoanele din autobuz două au rămas încarcerate, în momentul de față sunt descarcerați și preluați de către echipajele SMURD și de Ambulanță, în stare stabilă dar gravă. Șoferului basculantei i se acordă îngrijiri medicale, este în stare stabilă dar se așteaptă încă o ambulanță pentru a-l prelua. Încă un pasager din autocar a fost preluat de o ambulanță  în stare stabilă și va fi transportat la spital. Acum se face evaluarea celorlalți trei pasageri care erau în autobuz”, spun reprezentanții ISU Arad.

Din păcate un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața in urma accidentului. Acesta era pasager in autobuz și stătea chiar pe scaunul din față.

Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că un bărbat 31 ani, in timp ce conducea un autobuz pe DJ682, din direcția Arad spre Sânicolaul Mare, a pătruns pe sensul opus de mers intrând in coliziune cu o autobasculanta care circula regulamentar condusă de un bărbat de 40 ani. In urma evenimentului a rezultat decesul unui bărbat de 47 ani, pasager dreapta față in autobuz, accidentarea celor doi conducători auto si a altor doi bărbați, pasageri in autobuz. Se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor imprejurărilor in care s-a produs evenimentul rutier”, transmite IPJ Arad.

poza accident

(sursa foto: facebook – radararad)

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ