Impact frontal între două microbuze! Trei victime, între care un copil de 8 ani, au ajuns la spital

Accident grav în această dimineață, în care au fost implicate două microbuze, unul de transport persoane și unul de marfă.
Șase persoane se aflau în cele două vehicule, două în microbuzul de transport marfă și patru în celălalt microbuz.
Accidentul s-a petrecut în această dimineață pe DN1, pe raza localității bihorene Cornițel.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de salvare.
”Apelul prin 112 a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 08.10, la fața locului fiind mobilizate în cel mai scurt timp, echipajele Stației de Pompieri Aleșd, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD tip B2 a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, transmite ISU Bihor.
Toate cele șase persoane, cinci adulți și un minor, implicate în accident au fost evaluate, iar trei dintre acestea au fost asistate medical la fața locului, fiind transportate ulterior la spital. Este vorba despre copilul, în vârstă de 8 ani, cu un traumatism și contuzii, respectiv doi adulți, cu răni ușoare.
Polițiștii bihoreni au deschis o anchetă în acest caz.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Ediția a șasea a UVT Liberty Marathon a fixat Timișoara pe harta maratoanelor de șosea din România!

Barbiere Barbershop Timișoara: locul unde eleganța întâlnește tradiția. John Malkovich şi John Newman, printre vedetele care i-au trecut pragul

Autorul Thomas Perle, pe lista Premiilor Teatrale Nestroy din Austria!

Primăria desființează zeci de locuri de parcare de pe bulevardul Take Ionescu pentru a face culoar autobuzelor!

Ai văzut-o cumva? Ajută o familie disperată, să îşi găsească fata care a plecat la şcoală şi nu s-a mai întors

Se strânge laţul în jurul directorului care a îngropat STPT în datorii! Constantin Cocheci, obligat să dea explicaţii în faţa consilierilor locali

Biciclist ucis într-un accident cumplit! Bărbatul a fost spulberat de o maşină al cărei şofer nu l-a observat!

PNL Timiş, cu un picior în groapă! Analiza dură făcută de senatorul USR, Raoul Trifan
Valer Kovacs, la Sursa de Vest fără Filtru

Video: Mobilizare uriaşă de forţe, pentru salvarea unui bărbat! Omul ameninţă că se aruncă în gol, de pe un bloc cu patru etaje

Accident înfiorător! Un om a murit după ce a intrat cu mașina sub un tir!

RETIM și ADID Timiș au început a patra campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 0 Ghizela!

Andreea Bănică, Talisman și Sean Norvis, în concert lângă Timișoara! Nu rata prima ediția a ”Lac Festival”!

A început urmărirea penală față de bărbatul din Timișoara care și-a ucis fosta soție, după ce a turnat benzină pe ea și i-a dat foc!

Atenție, șoferi! Noi restricții de circulație la Timișoara! Sunt valabile de joi și până luni, inclusiv

Fundația Calina, prin Kunsthalle Bega, prezintă expoziția „RĂSUCIREA. 5 niveluri pentru edificarea Banatului Etern”!

Coşmarul unei copile! A fost ademenită în pădure şi violată de doi indivizi

Lasă un răspuns