Hai la muzeu! Exponatul lunii iunie este pregătit pentru vizitatori, la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara
Aşa cum aţi fost obişnuiţi deja, Muzeul Naţional al Banatului din Timioara vă aşteaptă în fiecare lună, cu un exponat nou, pe lângă galeriile permanente.
Începând de astăzi, pe tot parcurul lunii iunie, puteţi admira un recipient pentru băutură din sticlă gravată, cu motive vegetale, din perioada comunistă.
Exponatul, datat în anii 1970-1980, aparţine Compartimentului de Arte Vizuale, fiind donat de Ligia Elisabeta Costin în anul 2018.
“Prin donația Ligia Elisabeta Costin de obiecte din porțelan, sticlă și cristal, textile și accesorii vestimentare se conturează un profil de cetățean al României socialiste din perioada 1960-1989, cu apetență pentru obiectele produse în fabricile românești. Cele 1357 piese provin din aceeași sursă: casa Liei Eugenia Costin (1934-2017) din Timișoara”, anunţă reprezentanţii Muzeului Naţionalal Banatului.
Născută la Bozovici în familia Eugeniei și a preotului dr. Iacob Crețiu, Lia Eugenia a studiat la Liceul din Caransebeș, ulterior absolvind Facultatea de Biologie-Geografie din Cluj. Căsătorită în anul 1958 cu Neculae Costin, absolvent al Facultății de Mecanică din Cluj, Lia Eugenia Costin a activat ca profesoară de biologie și geografie la Sadu, Târgu-Jiu și Timișoara, în cadrul Liceului Electrotimiș, al Liceului Silvic și al Liceului de Informatică.
Fără să dispună de surse financiare importante pentru achiziționarea unor obiecte spectaculoase din fostele țări comuniste din Europa de Est, Lia Eugenia Costin a urmărit ca în propria colecție să fie reprezentate majoritatea fabricilor de profil din România: porțelan de Alba Iulia și Cluj, Curtea de Argeș și Dorohoi, sticlărie de Avrig, Turda și Tomești, faianță de Sighișoara.
Donația cuprinde pahare pentru șampanie, vin, coniac, lichior, țuică, oranjadă, apă și bere, boluri, cupe, flacoane și carafe, bomboniere și vase pentru flori, bibelouri.
În rândul obiectelor donate se găsesc obiecte de sticlă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, servicii de porțelan de masă, de ceai și cafea din perioada interbelică, provenind din ateliere germane, austriece și cehoslovace, alături de tacâmuri din alpaca argintate, care depun mărturie despre gustul unei familii din Banat din prima jumătate a secolului XX: familia preotului dr. Iacob Crețu, consilier al Episcopiei Caransebeșului.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Două firme vor să livreze troleibuze pentru Primăria Timișoara! Una dintre ele este din România, dar deținută de un cetățean turc
S-a încheiat licitația pentru achiziția, de către Primăria Timișoara, a 10 noi troleibuze cu baterii. Sursa de Vest See Full Bio
Video: De la sărăcie la lux și opulență. Cum a ajuns Simonis să învârtă milioane de lei, după ce a devenit președintele Consiliului Județean Timiș?
Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Rata șomajului a scăzut ușor, în Timiș! Câte persoane s-au angajat, luna trecută, prin AJOFM?
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș anunță o ușoară scădere a ratei șomajului în județ. Sursa de Vest See Full Bio

De la vila lui Cârpaci la grădiniță! Primăria face primul pas pentru integrarea clădirii de pe Loga 52, în circuitul școlar
Așa cum a anunțat primarul Timișoarei, încă de la recuperarea ei, vila de Bulevardul Loga nr. 52, va fi transformată într-o grădiniță cu program prelungit. Sursa de Vest See Full Bio
Ștrandul STPT, închis temporar din cazua unor probleme tehnice
Reprezentanții STPT anunță închiderea temporară a ștrandului din cadrul bazei de agrement a societății. Sursa de Vest See Full Bio
Medicii trag un nou semnal de alarmă! Unul din trei accidente de trotinetă electrică implică un copil
Tot mai mulți copii sunt victime ale accidentelor cu trotinete electrice. Este anunțul medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, conform cărora unul din trei accidente de trotinetă implică un copil. Sursa de Vest See Full Bio

Au încercat să le ofere bani polițiștilor de frontieră, pentru a-și continua deplasarea! Doi bărbați, cercetați pentru dare de mită
Surpriză pentru polițiștii de frontieră, care au oprit pentru control două autoturisme. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „#Skills4Future:Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei” – ID 311110, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”. Sursa de Vest See Full Bio
Schimbare spectaculoasă în centrul unei localități din Timiș! Parc muzical, loc de joacă, teren multisport și scenă pentru evenimente
Locuitorii din Jebel se vor putea bucura de o nouă zonă de agrement și petrecere a timpului liber. Primăria a lansat licitația pentru realizarea unui parc tematic. Sursa de Vest See Full Bio
Experiență internațională pentru Muzeul Apei din Timișoara, prin Aquatim
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional „Croatian Inspiration”, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Sursa de Vest See Full Bio
Salubrizare Timișoara face angajări pentru mai multe posturi operative
Salubrizare Timișoara anunță recrutarea de personal pentru posturile de șofer profesionist și muncitor pentru întreținerea căilor publice, în vederea consolidării activităților de curățenie și întreținere urbană din municipiu. Sursa de Vest See Full Bio

Video: A fost capturat individul care a deschis focul și a făcut patru victime!
Individul care a deschis focul asupra mașinei în care era fosta lui iubită și rudele acesteia, printre care și un copil, a fost prins de polițiști. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă, după ce un bărbat a scos o armă și a început să tragă! A împușcat mai mulți oameni
Scene de coșmar, în această după-amiază, când un bărbat a început să se certe cu partenera lui, iar la un moment dat și-a iesit din minți. Sursa de Vest See Full Bio

Se întrerupe furnizare apei, în mai multe localități din județ! Aquatim spală rețelele de distribuție
Pentru lucrări de spălare a rețelelor de distribuție, furnizarea apei va fi întreruptă în mai multe localități din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Au vrut adrenalină, dar au ajuns după gratii. Doi tineri au fost reținuți după o plimbare nebună, cu ATV-ul
Doi tineri au ajuns în arest după ce au furat un ATV și s-au plimbat cu acesta prin oraș, deși cel care îl conducea nici măcar nu avea permis de conducere. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Sunt anunțate noi restricții de circulație, la Timișoara, pentru desfășurarea unor lucrări
Șoferii trebuie să se „înarmeze” cu multă răbdare în perioada următoare, întrucât vor fi instituite restricții de circulație, în mai multe zone ale Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Vrei să înveți să cânți, să dansezi sau să pictezi? Școala de Vară de la Centrul de Cultură și Artă își deschide porțile, la Timișoara
Vrei să urmezi cursuri de pian, vioară, canto, dans, pictură sau fotografie, în această vară? Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează un program dedicat. Sursa de Vest See Full Bio

Emoții pentru mii de elevi din Timiș! Mâine încep probele Bacalaureatului 2026 cu evaluarea competențelor
Emoții pentru mii de absolvenți de liceu din județul Timiș. Mâine încep probele examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, la care sunt așteptați aproximativ 3.500 de candidați. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns