Skip to main content

Gala Dovleacului Roz, evenimentul caritabil marca Oncohelp, ce reprezintă un omagiu adus pacienților oncologici, la o nouă ediție!

XPilates & Spa

Gala Dovleacului Roz a devenit deja o tradiție și este unul dintre cele mai importante evenimente caritabile din Timișoara.

Evenimentul aduce laolaltă oameni de afaceri, medici, artiști, elevi, dar și pacienți care luptă împotriva unei boli cu 1000 de fețe – cancerul.

‘Gala Dovleacului Roz’ a devenit în timp un moment de referință în viața Timișoarei, care așază o tradiție ancestrală, cea ce bostanului de toamnă, lângă culoarea roz, asociată și cu boala malignă a sânului, în mijlocul comunității locale care sprijină persoanele afectate de această maladie.

“Există viață și după cancer”, sloganul care definește acest moment special, demonstrează încă o dată cât de importantă este apropierea de cei care trec printr-o astfel de încercare.

“În urmă cu mulți ani, când am decis să organizăm prima ediție a “Dovleacului Roz”, am avut bucuria să constatăm că nu suntem puțini în acestă luptă. Au venit încă de atunci alături de noi sute de oameni, zeci de firme care ne-au ajutat să obținem fondurile necesare achiziționării primului mamograf digital. Practic, din acel moment am început o nouă etapă în cadrul Asociației OncoHelp, putând oferi pacientelor cu cancer de sân cea mai modernă metodă de investigare. De la an la an, am crescut și asta pentru că am reușit să definim foarte clar rolul pe care îl avem în societatea timișoreana – acela de a lupta prin toate mijloacele împotriva unei boli care, din păcate, face anual mii și mii de victime. Încă din primul moment în care am decis să înființăm Asociația OncoHelp, ne-am propus să oferim servicii gratuite de calitate, iar pentru aceasta am avut și avem în continuare nevoie de sprijinul comunității”, spune Șerban Negru – președinte Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

La cea de-a 6 ediție a Galei organizatorii își propun ca din vânzarea „dovlecilor roz” să strângă fonduri pentru achiziționarea unor fotolii speciale destinate noului salon de tratament ce se amenajează în cadrul Centrul de Radioterapie, care se extinde printr-o nouă construcție. Acolo se va putea administra, concomitent, chimioterapie și radioterapie pacienților bolnavi de cancer.

Ca în fiecare an, și pentru această ediție a Galei am primit ajutorul elevilor de la Liceul de Arte Plastice Timișoara care au pictat cu fantezie peste 100 de dovlecei roz care vor fi licitați în cadrul evenimentului. Și, tot ca de obicei, alături de eveniment au fost membrele Grupului de Suport Violeta al persoanelor diagnosticate cu cancer de sân, care au decorat mai mulți dovlecei.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ