Skip to main content

Fritz minte din nou! Se laudă cu o victorie în instanţă, privind “marea demolare”, dar ascunde înfrângerile

XPilates & Spa

Manipulare grosolană, marca Fritz, care în urmă cu două zile anunţa, cu surle şi trâbiţe, că a câştigat o primă bătălie în războiul cu proprietarii de terase, ştranduri şi restaurante care ocupă ilegal domeniul public.

Era vorba despre decizia Tribunalului Timiş, care a respins cererea de suspendare a dispoziţiei de demolare în cazul terasei Boss, de pe malul Begăi.

Însă, Dominic Fritz a omis să spună ce au hotărât judecătorii în celelalte şase dosare, pentru că primarul a emis dispoziţii de demolare pentru şapte locaţii.

CITEŞTE ŞI: Caz şocant la Timişoara! Femei şi bărbaţi, sechestraţi, aproape de centrul oraşului! Una dintre victime a reuşit să sune la 112 şi să ceară ajutor!

Mai exact, primarul susţine că trebuie desfiinţate Terasa Boss, Clubul Gatsby, fosta bază sportivă Electrometal, Ştrandul Termal ZHH, Terasa şi Ştrandul No Name, Ştrandul Lemon şi Clubul Heaven, pe motiv că ocupă abuziv, 5 hectare de teren.

Cea mai mare suprafaţă, de peste 12.000 mp, este ocupată de Clubul Heaven, deţinut de omul de afaceri Dorin Epure.

Acesta se numără printre proprietarii care au reuşit să obţină, în instanţă, suspendarea deciziei de demolare emise de Dominic Fritz.

“Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Elaine S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara. Suspendă executarea Dispoziţiei Primarului Municipiului Timişoara nr. 711/26.04.2023 până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Timiş”, este soluţia pe scurt, dată de judecătrii de la Tribunalul Timiş

Cu alte cuvinte, Fritz se laudă cu lupta câştigată pentru un teren de 6.425 mp, dar ascunde sub preş soarta celorlalte parcele, care în total au peste 45.000 de mp.

De altfel, surse din cadrul Primăriei spun că „marea demolare” anunţată de primar nu poate fi realizată, fiind doar un exerciţiu de imagine.

Asta pentru că situaţia juridică a terenurilor pe care Fritz le vrea demolate este incertă, cu excepţia celui ocupat de Terasa Boss.

CITEŞTE ŞI: Vijelii, în aproape toată ţara! Meteorologii au emis o avertizare de tip cod galben

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Aquatim S.A., prin Laboratorul Control Calitate Apă, participă în calitate de partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Petronela Axinte See Full Bio

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Petronela Axinte See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Petronela Axinte See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Petronela Axinte See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Petronela Axinte See Full Bio

Frame from security footage showing a person attempting to scale a tall decorative gate with chevron-pattern panels; red circles highlight the climber near the gate opening.

Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Petronela Axinte See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Petronela Axinte See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Petronela Axinte See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte