Caz şocant la Timişoara! Femei şi bărbaţi, sechestraţi, aproape de centrul oraşului! Una dintre victime a reuşit să sune la 112 şi să ceară ajutor!

Mobilizare de forţe, la Timişoara, unde poliţiştii au mers din casă în casă, pentru a da de urma unei tinere care sunat la 112 şi a anunţat că este ţinută cu forţa, într-un imobil din oraş.
Victima vorbea în şoaptă şi în limba engleză, iar după accent, oamenii legii au bănuit că apelanta este din Ucraina sau dintr-o ţară arabă.
Au reuşit să localizeze telefonul de pe care a sunat, undeva în zona Dacia – Mehala.
Acolo au fost concentrate mai multe echipaje de poliţişti, iar într-un final au descoperit locul în care era ţinută victima.
Doar că alături de ea, mai erau încă două femei sechestrate şi opt bărbaţi
„La data de 26 mai 2023, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș au salvat trei femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, care se aflau în pericol. În fapt, la data de 25 mai 2023, în jurul orei 11:50, polițiștii timișoreni au fost sesizați prin apel 112 de o femeie, cetățean străin, cu privire la faptul că aceasta s-ar afla, împotriva voinței ei, într-o casă din municipiul Timișoara, în proximitatea unui service. Ulterior, apelul telefonic s-a întrerupt fără a se mai putea lua legătura cu apelanta. În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat proprietarul telefonului mobil de pe care a fost efectuat apelul telefonic, respectiv un bărbat în vârstă de 28 ani, cetățean sudanez, iar la data de 26 mai 2023, acesta a fost depistat în dreptul unui bloc situat pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Timișoara, județul Timiș”, transmite IPJ Timiş.
Ulterior, bărbatul a condus polițiștii la un apartament de la etajul 10 al imobilului, în interiorul acestuia fiind găsite 3 femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani și 8 bărbați, toți din Sudan, cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani.
Toate persoanele au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș pentru audieri, în urma investigațiilor efectuate stabilindu-se că una dintre cele 3 femei este persoana care a apelat numărul de urgență 112, folosind un telefon mobil pe care l-a găsit în apartament.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Sursa de Vest See Full Bio

Două tinere rănite, după ce au picat cu un triciclu într-un canal de pe marginea drumului, în apropiere de Timișoara
Echipaje de poliție și medici au fost solicitate să intervină, azi-noapte, în urma unui accident rutier, la Moșnița. Sursa de Vest See Full Bio
Cerul, privit prin telescop! Eveniment organizat de UVT, în apropiere de Jebel
Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Imagini dramatice! Om resuscitat pe marginea drumului, după un accident cumplit
Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz, atac dur la adresa justiției după ce a pierdut procesul cu ANI! „Nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio
Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese!
După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Este oficial! Paul Finta, noul prefect de Timiș! A fost adoptată Hotărârea de Guvern, cu numirea acestuia în funcție
Paul Finta va prelua funcția de prefect al județului Timiș. Acesta a fost desemnat oficial astăzi, printr-o Hotărâre de Guvern. Sursa de Vest See Full Bio
Filarmonica Banatul aduce muzica în alte două spitale din Timișoara! Când sunt programate evenimentele?
La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Ghiroda anunţă lansarea programului de finanţare nerambursabilă pentru domeniul cultură
Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

UVT își consolidează poziția între primele universități ale României în rankingul internațional Round University Ranking 2026
Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Un bărbat a făcut amenințări în mediul online și s-a trezit cu mascații la ușă! A încercat să fugă și a sărit pe geam
Polițiștii hunedoreni au intrat imediat în alertă, în urma unui mesaj din mediul online. Sursa de Vest See Full Bio

Reuniune de nivel înalt, la Timișoara! Miniștri de externe din 16 țări europene ajung în orașul de pe Bega
16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio
Un timișorean s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a apelat la un operator neautorizat pentru a scăpa de deșeuri
A vrut să scape de gunoi fără bătăi de cap și a ocolit legea, dar polițiștii locali au intrat pe fir. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Tragediile care au îndoliat Dumbrăvița au scos oamenii în stradă! Locuitorii cer trotuare și străzi mai sigure, după moartea lui Matias și a lui Dragoș
Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio
Reacția IPJ Timiș după scandalul de pe Aeroportul Timișoara! De ce a fost nevoie de intervenția polițiștilor?
Inspectoratul de Poliție Timiș reacționează după scandalul izbucnit ieri, pe Aeroportul Internațional Timișoara, în timpul grevei de avertisment a vameșilor. Sursa de Vest See Full Bio

Salarii mai mari la STPT în urma creșterii cu 20% a veniturilor companiei de transport public! Peste 1.000 de angajați beneficiază de majorări
Societatea de Transport Public Timișoara a semnat un nou contract colectiv de muncă ce prevede majorări salariale pentru angajați, în contextul creșterii veniturilor proprii ale companiei. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns