FOTO Târgul de Crăciun de la Timișoara și-a deschis porțile


Timișoara a intrat, oficial, în atmosfera sărbătorilor de iarnă! În urmă cu puțin timp a avut loc deschiderea Târgului de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv!
Chiar dacă picuri de ploaie s-au răsfânt peste oraș, mii de timișoreni au ajuns în Piața Victoriei pentru a se bucura de eveniment.
Pe platoul din faţa Operei Naţionale Române a fost montată o cupolă luminoasă în formă de stea, cu peste 60 000 de leduri albe. Bradul uriaș, împodobit cu șiruri de beculețe și globuri multicolore e la locul lui, iar căsuțele îi așteaptă pe timișoreni cu bunătăți care mai de care.
Cea de-a zecea ediție a Târgului de Crăciun organizat de Primărie aduce în același loc de la căciuli și mănuși, dulciuri, bijuterii, papuci de casă și obiecte de bucătărit până la produse din carne, brânzeturi sau murături. Nu lipsește, desigur, nici vinul fiert. Zona Târgului este bine delimitată, astfel că tarabele cu mâncare sunt amplasate, la fel ca anul trecut, în parcarea de la Modex. Pe lângă căsuţa cu murături, căsuţa cu ciocolată şi căsuţa cu migdale, anul acesta, ca noutate în cadrul târgului există şi o căsuţă cu dulciuri orientale.
Cel care a spus start Târgului de Crăciun a fost primarul Nicolae Robu, care care a apăsat butonul de aprindere a iluminatului festiv. Câteva minute mai tarziu, el nu s-a sfiit să se prindă în horă cu timișorenii.
Apoi, a început programul cultural, care a debutat cu un recital al Orchestrei Timişoara Big Band și cu un spectacol marca Ansamblul Timişul. De la ora 19.00, vor avea loc concerte cu: Clar Band, Raluka şi Delia. Seara se va încheia cu tradiţionalul foc de artificii.
Anul acesta căsuţe cu artizanate specifice sărbătorilor de iarnă sunt amplasate și în piaţeta de lângă Şcoala Generală nr.30 din zona Soarelui, precum și în faţa Parcului Copiilor din Timişoara.
Târgul de Crăciun va rămâne deschis până în 8 ianuarie.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Adolescent, cercetat pentru trafic de minori! A determinat o fată de 15 ani să se prostitueze
Un adolescent de 16 ani, din Hunedoara, este cercetat pentru trafic de minori. Sursa de Vest See Full Bio

Noi restricții de circulație intră în vigoare, începând de mâine, la Timișoara! Ce zone sunt vizate?
Se va circula cu dificultate, în mai multe zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Peste 1,6 milioane de lei pentru cultură! Primăria anunță investiții de amploare în două spații muzeale din Timișoara
Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Schema imobiliară perfecționată de Simonis! Prima casă dezvăluie mecanismul din spatele ingineriilor financiare și cadastrale care i-au adus milioane de euro
Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio
Concert dedicat capodoperelor renascentiste engleze, în Piața Bălcescu din Timișoara
Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio

Prefectul de Timiș, călcat de mascați! Elena Micicoi, vizată de procurorii EPPO, într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene
O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Sursa de Vest See Full Bio

A avut intenții bune, dar a fost jefuit! Cum a rămas un bărbat fără telefon?
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Sursa de Vest See Full Bio










Lasă un răspuns