Skip to main content

FOTO: Profesorii şi studenţii de excepţie, de la UVT, premiaţi într-o gală a excelenţei

XPilates & Spa

Comunitatea Universității de Vest din Timișoara (UVT) a revenit în acest an la organizarea Galei Premiilor UVT în spațiul Teatrului Național ”Mihai Eminescu”, la cea de-a opta ediție.

Odată cu preocupările pentru dezvoltarea proiectelor de cercetare și educaționale, UVT propune, în cadrul evenimentului anual al Galei Premiilor UVT, recunoașterea meritelor și performanțelor membrilor săi, care, prin evoluțiile lor recente, au contribuit substanțial la creșterea prestigiului național și internațional prin care UVT s-a remarcat.

Acest eveniment anual este dedicat știinţelor, artelor și sportului şi a primit un plus de strălucire artistică prin evoluțiile talentaților studenți ai Facultății de Muzică și Teatru.

Ei au suținut trei momente muzicale, alăturând Aria Tangolitei, din opereta „Bal la Savoy” (compozitor Paul Abraham), interpretată de Ana – Maria Ștefea, Suita Românească (compozitor Tiberiu Brediceanu) și Raga Sept ‘Single’ (compozitor Derek Charke), interpretate de Romanian Flute Ensemble – Lupaș Iulia-Rebeca, Bebeșelea Tabea-Marianne, Onișor Romina, Preda Bogdan-Octavian, și Duetul Daisy – Mustafa, din opereta „Bal la Savoy” (compozitor Paul Abraham), interpretate de Boldan Maria și Matei Denis-Gabriel.

CITEŞTE ŞI: Galerie foto: Mii de oameni, în pielea goală, atrag atenţia asupra cancerului de piele

Premiile acordate reflectă rezultatele deosebite obţinute de membrii comunităţii academice a UVT pe tărâmul știinţelor, artelor și sportului, precum și serviciile aduse universităţii de alte persoane sau instituţii.

În cadrul galei au fost decernate zece premii, dintre care șase premii pentru diferite domenii ale știinţelor, artelor și sportului, precum și patru premii speciale, pentru contribuţia la implementarea politicilor Universităţii de Vest și pentru contribuţia la creșterea prestigiului UVT în plan naţional şi internațional.

„Adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsură”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”, spunea Octavian Paler. Ne-am reunit, în această a opta ediție a Galei Premiilor UVT, pentru ca să aplaudăm performanța, să îndrăznim “fără măsură”, să iubim “fără măsură” și să trăim emoția de a fi alături celor ce astăzi sunt premianți, știind însă că fiecare dintre noi este părtaș la succesul comunității academice a UVT. Felicitări laureaților Galei Premiilor UVT 2022!”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Premiile acordate reflectă rezultatele excepționale obţinute de membrii comunităţii academice a UVT pe tărâmul știinţelor, artelor și sportului, precum și serviciile aduse universităţii de alte persoane sau instituţii.

În cadrul galei au fost decernate zece premii, dintre care șase premii pentru diferite domenii ale știinţelor, artelor și sportului, precum și patru premii speciale, pentru contribuţia la implementarea politicilor Universităţii de Vest și pentru contribuţia la creșterea prestigiului UVT în plan naţional şi internațional.

CITEŞTE ŞI: Se închide Primăria Timişoara! Angajaţii intră în minivacanţa de 1 Decembrie!

Laureații acestor premii sunt:

• Prof.dr. Adriana Isvoran (Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie) – Premiul “Mircea ZĂGĂNESCU” pentru Știinţele Naturii

• Prof. dr. Eva Kaslik (Facultatea de Matematică și Informatică) – Premiul “Mihail GHERMĂNESCU” pentru Matematică și Informatică

• Prof.dr. Alin Gavreliuc (Facultatea de Sociologie și Psihologie) – Premiul “Gabriela COLŢESCU” pentru Ştiinţe Sociale și Politice

• Prof.dr. Graţiela Georgiana Noja (Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor) – Premiul “Dumitru MAREŞ” pentru Drept și Ştiinţe Economice

• Pr. lect. dr. Alin Scridon (Facultatea de Litere, Istorie și Teologie) – Premiul “Eugen TODORAN” pentru Ştiinţe Umaniste

• Conf. dr. Gabriel Almași (Facultatea de Muzică și Teatru) – Premiul „ Nicolae BOBOC” pentru Arte și Sport

• Velibor Mladenovici – Premiul “Studentul Anului”

• Ioan Sârbu – Premiul “Ioan CUREA” pentru Activitatea desfășurată în UVT

• Darius Jumanca – Premiul “Sever BOCU” pentru Implicare Civică şi Socială

• Horea Popescu – Premiul “Alumnus”

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian.