Skip to main content

FOTO Liber pe 4 benzi, prin Dumbrăvița, până la Autostrada A1! CJ Timiș a început recepția lucrărilor

XPilates & Spa

Consiliul Județean Timiș a demarat, astăzi, procedura de recepție a lucrărilor de lărgire la patru benzi a drumului ce leagă Timișoara de autostradă, prin Dumbrăvița.

Traseul, care traversează Dumbrăvița și Giarmata, facilitează legătura timișorenilor cu autostrada A1 contribuie semnificativ la fluidizarea traficului spre și dinspre cele două comune periurbane. 

Investiția se ridică la peste 135 de milioane de lei, din care circa 105 milioane de lei reprezintă fonduri europene. 

La Consiliul Județean Timiș ne ținem de promisiuni, DJ 691 fiind un drum foarte important atât pentru Timișoara cât și pentru localitățile din zona metropolitană. A fost o investiție greu de gestionat, dar am avut încredere, chiar după eșecul cu primul constructor, că Strabag va duce la bun sfârșit contractul și așa s-a și întâmplat. Oamenii deja văd beneficiile unei astfel de lucrări, realizată în timp record, după ce am eliminat blocajele moștenite. Proiectul DJ 691 este dovada că, cine are determinare și e interesat să rezolve problemele cetățenilor, poate reuși”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.  

Constructor pentru ambele tronsoane a fost firma Strabag, în calitate de antreprenor general. Lucrările au început cu Lotul 2, în aprilie 2023 și au fost încheiate după un an, în aprilie 2024.

Modernizarea acestei secțiuni, delimitată la capete de Centura Timișoarei și Autostrada A1 (km 12+975) a presupus, dincolo de lucrările la partea carosabilă și executarea celor două benzi suplimentare, câte una pe fiecare sens, modernizarea sensurilor giratorii, realizarea iluminatului stradal, trasarea semnalizărilor orizontale și montarea celor verticale.  

Extinderea a necesitat și refacerea traversării la nivel cu calea ferată, precum și montarea unei bariere automatizate. În paralel, s-au realizat pista de biciclete și accesele către proprietăți. 

În ce privește Lotul 1, lucrările au început în prima parte din septembrie 2023 și s-au finalizat la jumătatea lunii aprilie.

Modernizarea porțiunii respective a inclus și extragerea unora dintre stâlpii care susțineau linia de troleibuz și înlocuirea lor cu 47 de stâlpi noi. De asemenea, s-a mai amenajat și sensul giratoriu de lângă centură, s-au asfaltat stațiile pentru mijloacele de transport în comun și s-au trasat marcajele rutiere necesare ghidării traficului în noile condiții.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Frame from security footage showing a person attempting to scale a tall decorative gate with chevron-pattern panels; red circles highlight the climber near the gate opening.

Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ