Skip to main content

Film pentru copii, dar și pentru adulți! Aventurile lui Shazam au ajuns pe marele ecran!

XPilates & Spa

Explozii, efecte speciale și replici amuzante. Cu toate acestea sunt așteptați timișorenii la Shopping City Timișoara în pelicula Shazam.

Filmarile pentru Shazam au început în 2017, iar filmul spune povestea unui puști de numai 15 ani, care este adoptat de un cuplu și dus în casa acestora în care se mai afla alți 4 copii. Într-o zi sare în ajutorul fratelui sau într-o bataie la școala. Pentru a scapa el însuși de bătăuși, fuge la metrou și se urca în primul tren. Nu ajunge însă la destinația dorită, ci este transportat cu ajutorul magiei pâna în Peștera Eternității. Aici, tânărul Billy Batson îl cunoaște pe Shazam, iar acesta îi dă puterile sale.

Cu noile sale abilități, Shazam va trebui să îl înfrunte pe Thaddeus Sivana, cel care îi furase vrajitorului Shazam, Ochiul Invidiei.

Nu vrem să vă dezvăluim mai multe pentru că merită să mergeți la cinema în weekend, să vă relaxați și să vedeți Shazam.

În rolurile principale sunt: Asher Angel (Billy Batson), Zachary Levy (Shazam), Michele Borth (Mary Shazam), Djimon Hounsou (vrajitorul Shazam) sau Mark Strong (Thaddeus Sivana) sau Caroline Palmer (mama lui Billy Batson).

„Shazam” rulează din acest final de săptămână în sala IMAX de la Shopping City Timișoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian.