Fetiţă de 3 ani, salvată de la moarte subită, printr-o intervenţie complexă! Operaţia este prima realizată în acest an, la Timişoara

Medicii Spitalului de Cardiologie RoCordis au reușit să vindece, cu ajutorul unei intervenții, aritmia unui copil de numai 3 ani.
Fetița suferea de o tahicardie paroxistică supraventriculară (TPSV), o tulburare de ritm cardiac în timpul căreia inima bătea foarte rapid fiind însoțită de o stare marcată de rău general completată uneori cu sincope.
Crizele de tahicardie erau repetate și se declanșau foarte ușor, întrucât erau generate de un circuit anormal al sistemului electric al inimii care, la o persoană sănătoasă, înregistrează cel mult 100 de bătăi pe minut în repaus.
“Pacienta avea crize de tahicardie extrem de rapide. Vorbim de 250 de bătăi pe minut. La o asemenea frecvență, tensiunea scade. Copilul devine palid, plânge, se vaită că nu îi este bine, uneori are stări de leșin sau sincopă. Părinții știau deja de simptomatologia copilului. Se duceau cu ea la medic. Îi făceau câteva injecții, o reechilibrau, și peste câtva timp o luau de la capăt. Este ca o picătură chinezească această boală. Nu știi când te lovește, dar cu siguranță va reveni, pentru că, indiferent de medicația pe care o primește copilul, tahicardiile se repetă”, spune dr. Gabriel Ivănică – medic primar cardiolog.
Intervenția, făcută într-una dintre sălile de operații ale unității sanitare, a durat mai bine de o oră.
Cordul fetiței a fost supus acestei intervenției care constă în aplicarea unei energii de radiofrecvență cu ajutorul unui catter foarte subțire.
Uneori se face o aplicație de radiofrecvență, uneori mai multe, fiecare având o durată între 10 și 15 secunde si având ca rezultat distrugerea circuitului electric anormal al inimii.
Această operație a dus la reglarea ritmului cardiac al fetiței. Intervenția s-a făcut în prezența unui medic de terapie intensivă.
“Ablația la copii este o provocare pentru electrofiziologi. Nu sunt mulți cei care abordează această latură, această nișă de ablație. Pentru că, copilul nu este un adult în miniatură și din această cauza el răspunde la alți termeni terapeutici. De exemplu, dacă la un copil, un sugar, pierzi 20 de ml. de sânge, poate să intre în șoc hemoragic. La un adult, la un copil mare, nu se simte. În cazul copiilor, toate structurile sunt subțiri, pereții venelor și arterelor sunt subțiri. Apoi valvele, cordajele sunt subțiri. Zonele în care facem noi ablația sunt uneori în vecinătatea unor structuri foarte importante ale inimii, care pot fi afectate, cum ar fi nodul atrioventricular. Dacă se face ablaţie prea aproape de acesta, riscăm să înlocuim o boală cu o altă boală. Și, atunci, pacientul trebuie implantat cu un stimulator cardiac. Va imaginați cât de multă atenție și îndemânare trebuie să aibă medicul, astfel încât cicatricea care rămâne pe inima, după ablație, să nu depășească 1-2 mm adâncime și 1-2 mm lățime. Și totul se face în timp ce inima pacientului funcționează, bate continuu, nu este oprită”, explică medicul Ivănică, specialist în electrofiziologie cardiacă.
În cazul în care intervenția nu ar fi avut loc, în timp, aritmia s-ar fi putut complica, putând fi responsabilă chiar de moarte subită de origine ritmică.
Medicul Gabriel Ivănică, fondatorul Spitalului de Cardiologie RoCordis Timișoara, este considerat pionierul electrofiziologiei cardiace moderne în România.
De-a lungul carierei, a realizat peste 10.000 de ablații, dintre care în peste 2000 de cazuri pacienți au fost copii.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Auto! Investiție de peste 8 milioane de lei
Sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto, pe lista investițiilor Primăriei Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Un gigant al industriei de utilaje și echipamente de construcții își deschide o filială lângă Timișoara! Comuna care atrage tot mai mulți investitori
Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

UVT găzduiește Colocviul Internațional „Comunicare și cultură în România europeană”, cu participanți din SUA, Africa și Europa
Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Roxana Iliescu, aleasă președinte al Organizației Femeilor Social-Democrate Timișoara
Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio
Doi ghirozeni, buni de plată! Suma uriașă pe care trebuie să o scoată din buzunar, după ce au aruncat mai mulți saci cu gunoi, lângă cimitir
Au încercat să scape de responsabilități și au abandonat mai multe deșeuri într-un loc nepermis. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația rutieră și pietonală, restricționată în două zone din Timișoara! Se desfășoară două evenimente
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

Anunț de interes public!
C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Accident provocat de un șofer neatent! A lovit în plin un motociclist
Un bărbat de 46 de ani a fost victima unui șofer neatent în trafic. Sursa de Vest See Full Bio
Mai multe străzi din cartierul Blașcovici au fost reabilitate! Unde se concentrează lucrările în perioada următoare?
Proiectul de modernizare a cartierului Blașcovici avansează. Primăria Timișoara anunță stadiul lucrărilor. Sursa de Vest See Full Bio
O nouă reușită medicală, la Spitalul Județean Timișoara! O tânără și-a simțit din nou piciorul, după mulți ani de suferință
O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Zeci de descinderi, în această dimineață, pentru evaziune fiscală! Vizată este cea mai mare agenție imobilară din Timișoara
75 de mandate de percheziție domiciliară au pus în aplicare polițiștii de la Servicul de Investigare a Criminalității Economice, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Locul ales de Simonis pentru o parcare uriașă, nu e destinat construcțiilor! Primăria Timișoara vine cu alte propuneri
Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio
Jandarmii timișeni, în doliu! Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, a trecut în neființă
Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio
Simonis, o nouă propunere pentru administrația Fritz! Vrea să construiască o parcare subterană uriașă, în zona Spitalului Județean
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vreau un nou parteneriat cu Primăria Timișoara, condusă de Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Antreprenorii din vestul țării, mai aproape de piața chineză. Se deschide o filială locală a Camerei de Comerț România-China
Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Sursa de Vest See Full Bio

Intervenție de urgență a scafandrilor ISU, pentru salvarea unui copil căzut într-un lac!
Apel disperat la 112, în urmă cu puțin timp, pentru salvarea unui copil care a căzut într-un lac. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Pepenilor revine la Timișoara! Producătorii locali, așteptați să își depună dosarele de participare
Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Mai puține drumuri la ghișeu! Primăria Timișoara introduce noi servicii publice online
Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns