Expoziţia Brâncuşi de la Timişoara începe cu stângul! Biletele, puse în vânzare cu o lună întârziere

Au trecut cinci săptămâni de când consilierii judeţeni din Timiş au aprobat tarifele pentru expoziţia operelor lui Constantin Brâncuşi.
Mai exact, pe data de 19 iulie, au votat solicitarea lui Filip Petcu, directorul Muzeului de Artă, de a scumpi biletele pentru expoziţiile temporare.
Cererea trebuia aprobată cât mai repede, pentru că pe 1 august era programată punerea în vânzare a biletelor la expoziţia cu lucrărilor marelui artist român.
Doar că, surpriză: cei care au vrut să îşi cumpere bilete, nu au avut de unde.
“A trecut aproape o lună de când trebuiau puse în vânzare biletele şi acest lucru nu s-a intamplat. Sunt unul din cei care si-au propus revizitarea Timisoarei, având ca obiectiv principal această Expozitie, ca atare am făcut deja rezervarea de cazare.Am sunat la MNArt acum 2 saptamani şi mi s-a spus ca sunt “unele probleme tehnice”. Sincer, nu cred acest răspuns, probabil, mai degrabă, organizatorice!”, a semnalat Marian Bratu, un cititor Sursa de Vest.
Şi chiar dacă iubitorii operei lui Brâncuşi aşteaptă de o explicaţie, cei din conducerea Muzeului Naţional de Artă tac mâlc.
Nimeni nu a considerat de cuviinţă să informeze publicul că vânzarea biletelor va începe cu întârziere faţă de data anunţată iniţial, care este motivul acestei decalări sau când va fi remediată problema.
La solicitarea Sursa de Vest, singura explicaţie a venit din partea Consiliului Judeţean Timiş, care finanţează expoziţia operelor lui Constantin Brâncuşi.
“A fost nevoie de mai mult timp decât estimat inițial atât pentru îndeplinirea procedurilor administrative cât și pentru implementarea soluției tehnice. Lucrăm împreună cu operatorul platformei pe care vor fi achiziționate biletele și ne-am propus ca la sfârșitul săptămânii viitoare să lansăm vânzarea”, a explicat, pentru Sursa de Vest, Loredana Lungu, purtătorul de cuvânt al CJT.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Circulația rutieră și pietonală, restricționată în două zone din Timișoara! Se desfășoară două evenimente
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Petronela Axinte See Full Bio

Anunț de interes public!
C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Accident provocat de un șofer neatent! A lovit în plin un motociclist
Un bărbat de 46 de ani a fost victima unui șofer neatent în trafic. Petronela Axinte See Full Bio
Mai multe străzi din cartierul Blașcovici au fost reabilitate! Unde se concentrează lucrările în perioada următoare?
Proiectul de modernizare a cartierului Blașcovici avansează. Primăria Timișoara anunță stadiul lucrărilor. Petronela Axinte See Full Bio
O nouă reușită medicală, la Spitalul Județean Timișoara! O tânără și-a simțit din nou piciorul, după mulți ani de suferință
O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Video: Zeci de descinderi, în această dimineață, pentru evaziune fiscală! Vizată este cea mai mare agenție imobilară din Timișoara
75 de mandate de percheziție domiciliară au pus în aplicare polițiștii de la Servicul de Investigare a Criminalității Economice, în această dimineață. Petronela Axinte See Full Bio

Locul ales de Simonis pentru o parcare uriașă, nu e destinat construcțiilor! Primăria Timișoara vine cu alte propuneri
Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Petronela Axinte See Full Bio
Jandarmii timișeni, în doliu! Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, a trecut în neființă
Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Petronela Axinte See Full Bio
Simonis, o nouă propunere pentru administrația Fritz! Vrea să construiască o parcare subterană uriașă, în zona Spitalului Județean
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vreau un nou parteneriat cu Primăria Timișoara, condusă de Dominic Fritz. Petronela Axinte See Full Bio
Antreprenorii din vestul țării, mai aproape de piața chineză. Se deschide o filială locală a Camerei de Comerț România-China
Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Petronela Axinte See Full Bio

Intervenție de urgență a scafandrilor ISU, pentru salvarea unui copil căzut într-un lac!
Apel disperat la 112, în urmă cu puțin timp, pentru salvarea unui copil care a căzut într-un lac. Petronela Axinte See Full Bio

Festivalul Pepenilor revine la Timișoara! Producătorii locali, așteptați să își depună dosarele de participare
Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Petronela Axinte See Full Bio

Mai puține drumuri la ghișeu! Primăria Timișoara introduce noi servicii publice online
Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Petronela Axinte See Full Bio
Eveniment caritabil pentru copiii cu autism, la Timișoara! Fiecare bilet cumpărat înseamnă o șansă în plus la terapie
Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Petronela Axinte See Full Bio

Veste proastă de la meteorologi! Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică
Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Petronela Axinte See Full Bio
VIDEO: Impact violent între două mașini, pe autostrada A1! Trei victime primesc îngrijiri medicale
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care sesiza un accident rutier, pe autostrada A1. Petronela Axinte See Full Bio

Ești din Timișoara sau împrejurimi și ai adoptat recent un câine? Poți participa gratuit la trei ședințe de dresaj
Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Petronela Axinte See Full Bio
Simonis pregătește o nouă mazilire în PNL Timiș, cu sprijinul primarilor fără coloană vertebrală, pe care îi ține în lesă
Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Petronela Axinte See Full Bio








Lasă un răspuns