Eric Maskin, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, la Universitatea de Vest din Timișoara!
Universitatea de Vest din Timișoara organizează un eveniment de excepție, dedicat economiei.
Va participa și profesorul Eric Stark Maskin, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2007, pentru a împărtăși cunoștințe și perspective în domeniul său de expertiză.
Prima dintre întâlniri va avea loc joi, 6 iulie, începând cu ora 18, în Aula Magna a UVT, când economistul Eric Maskin va susține conferința cu titlul „Financial crises: why they happen and what to do about them?”, moderată de redactorul-șef al publicației Forbes România, Ionuț Bonoiu, o voce importantă a presei din domeniul analizei financiare și economice, publicist cu vizibilitate al mediului public românesc.
În data de 7 iulie, vineri, începând de la ora 9, tot în Aula Magna, comunitatea academică din UVT îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa UVT renumitului economist american, într-o festivitate specială.
Eric Stark Maskin este un economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2007 pentru lucrările legate de teoria concepției mecanismelor. Maskin a împărțit premiul Nobel pentru științe economice cu alți doi economiști americani – Leonid Hurwicz și Roger Myerson. Este profesor de economie la Universitatea Harvard.
„Suntem onorați de alăturarea economistului de talie mondială Eric Maskin, laureat Nobel pentru economie în 2007, la comunitatea noastră academică. Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea de Vest din Timișoara îi aduce o recunoaștere exemplarului om de știință Eric Maskin, pentru contribuția adusă la înțelegerea complexității economiei de azi și explicația pe care a dezvoltat-o, cu privire la rolul mecanismelor si a procedurilor care influențează deciziile implicate de tranzacțiile economice”, a transmis rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio







Lasă un răspuns