Skip to main content

Elevul minune din Timișoara! S-a calificat în etapa mondială a unei competiții de inginerie aerospațială, însă are nevoie de ajutor pentru a participa

XPilates & Spa

Timișoara are un nou motiv de mândrie! Un licean va reprezenta România și Europa la finala mondială a competiției de inginerie aerospațială „International Space Settlement Design Competition” (ISSDC) din Statele Unite.

Darius Mihoc este elev în clasa a XI-a la profilul Matematică-Informatică în cadrul Colegiului Național Bănățean, iar ambiția și pasiunea l-au dus pe culmi înalte.

În urma etapelor preliminare europene, la care au participat peste 1.000 de tineri, Darius s-a calificat în lotul restrâns de doar 20 de participanți care vor merge în etapa mondială.

Finala competiției va avea loc între 29 iulie și 2 august, în Florida, și va pune participanții în fața unei provocări extreme. În echipe internaționale, tinerii vor realiza o simulare complexă de inginerie aerospațială și proiectare a unei stații spațiale, pe parcursul a 72 de ore.

Certificate of Achievement: Randall Perry Award for Quiet Leadership presented to Mihoc Darius Valentin, with signatures and sponsor logos nearby.

Ca o recunoaștere suplimentară a performanței sale, Darius va avea ocazia să viziteze celebrul NASA Kennedy Space Center, loc emblematic al explorării spațiale, de unde a fost lansată recent misiunea Artemis II.

„Să fiu primul timișorean care reprezintă România și Europa la nivel mondial în această competiție este un vis devenit realitate și o responsabilitate uriașă. Îmi doresc ca prin această participare să contribui la promovarea și dezvoltarea ingineriei aerospațiale în România, un domeniu cu un potențial fantastic. Provocarea de 72 de ore din Florida va fi testul adevărat pentru tot ce am învățat, și sper ca reușita mea să inspire și alți tineri să aibă curajul de a ținti cât mai sus”, a spus Darius Mihoc.

ISSDC 2026 Announcement page with logo, large title, and a vertical list of student names.

Participarea tânărului la prestigioasa competiție este însă periclitată de probleme financiare. Astfel, elevul timișorean face un apel către comunitate și mediul de afaceri local pentru a contribui la excelența în educație.

Persoanele fizice și companiile care doresc să-l susțină o pot face direct prin platforma de strângere de fonduri, disponibilă AICI.

Firmele interesate de parteneriate sau sponsorizări directe pot lua legătura cu elevul, la adresa de e-mail dariusmihoc64@gmail.com sau pe contul său de Instagram @darius.mihoc6.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Reprezentanții STPT anunță închiderea temporară a ștrandului din cadrul bazei de agrement a societății. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

Tot mai mulți copii sunt victime ale accidentelor cu trotinete electrice. Este anunțul medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, conform cărora unul din trei accidente de trotinetă implică un copil. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „#Skills4Future:Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei” – ID 311110, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”. Sursa de Vest See Full Bio

Conference room training session: a presenter and a facilitator at the front delivering slides to a seated audience around long white tables.

O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional „Croatian Inspiration”, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Sursa de Vest See Full Bio

A street crew cleans a puddled road with a large white utility truck, spraying water from a hose held by a worker in a safety vest and cap.

Salubrizare Timișoara anunță recrutarea de personal pentru posturile de șofer profesionist și muncitor pentru întreținerea căilor publice, în vederea consolidării activităților de curățenie și întreținere urbană din municipiu. Sursa de Vest See Full Bio

A man sits on grass with hands behind his back as three Romanian police officers surround him; face blurred, police logos visible above.

Individul care a deschis focul asupra mașinei în care era fosta lui iubită și rudele acesteia, printre care și un copil, a fost prins de polițiști. Sursa de Vest See Full Bio

Scene de coșmar, în această după-amiază, când un bărbat a început să se certe cu partenera lui, iar la un moment dat și-a iesit din minți. Sursa de Vest See Full Bio

Doi tineri au ajuns în arest după ce au furat un ATV și s-au plimbat cu acesta prin oraș, deși cel care îl conducea nici măcar nu avea permis de conducere. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

Șoferii trebuie să se „înarmeze” cu multă răbdare în perioada următoare, întrucât vor fi instituite restricții de circulație, în mai multe zone ale Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Emoții pentru mii de absolvenți de liceu din județul Timiș. Mâine încep probele examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, la care sunt așteptați aproximativ 3.500 de candidați. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest