Două centre de vaccinare anti-COVID, deschise la Timișoara! Aici se administrează serul adaptat noilor tulpini

A fost publicată lista centrelor de vaccinare în care se administrează noul vaccin împotriva COVID-19!
În Timiș au fost deschise două centre de vaccinare. Unul la Spitalul Județean din Timișoara, cu program de luni până vineri între orele 7.00 și 15.00, iar cel de-al doilea este la Spitalul Militar din Timișoara și funcționează, tot de luni până vineri între orele 8.00 și 16.00.
Vaccinul este adaptat pentru a oferi o protecție mai largă față de tulpina originală și față de subvariantele Omicron BA.4 și BA.5. Cu el se pot vaccina toate persoanele cu vârsta de peste 12 ani, cărora li s-a administrat schema primară de vaccinare împotriva COVID-19 cu cel puțin 3 luni înainte.
Vaccinul oferă protecție împotriva complicațiilor și formelor grave ale bolii.
Cei care vor să se vaccineze se pot adresa medicului de familie sau pot merge la cel mai apropiat centru de vaccinare. Vezi mai jos lista completă a centrelor de imunizare din întreaga țară.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Timișoara o premiază pe Roberta Metsola pentru promovarea valorilor europene! Când va avea loc decernarea premiului?

Bunicuță transportată de urgență, la spital, după un accident violent, în intersecție! Cum s-a petrecut totul?

Video: Scandal de proporții în trafic! Un șofer a scos o rangă din mașină și l-a amenințat pe altul

Impact violent, pe autostradă A1! O camionetă a lovit în plin un autocar staționat

150 de garaje din Timișoara vor fi demolate! Roxana Iliescu a reușit să deblocheze proiecte ținute pe loc, ani întregi

Atenție, șoferi! Trafic îngreunat pe centura Timișoarei! Tronsonul pe care trebuie să circulați cu atenție

Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Tandemul de care are nevoie România! Nicușor Dan: Ilie Bolojan este opțiunea mea

Un fast food și un minimarket din Timișoara, închise de OPC! Inspectorii au găsit mizerie de nedescris, insecte vii și produse expirate!

Lumină de milioane, la Timișoara! A început modernizarea rețelei de iluminat public

Este oficial! Elevii de la Ana Aslan vor fi mutați la Liceul Tehnic de Vest! Ce se întâmplă cu elevii de aici?

Un tânăr de 23 de ani, dispărut fără urmă, de mai bine de cinci zile! Dacă l-ai văzut sună imediat la 112!

Poate începe transformarea urbană a Pieței Mocioni din Timișoara! Proiectul are autorizație de construcție, dar nu și bani

Moarte șocantă, în curtea Spitalului Județean Timișoara! Un pacient a fost găsit fără suflare, lângă morgă

Bărbat, tâlhărit în plină stradă! Banditul…chiar partenerul de pahar

Inconștiență maximă! Un bărbat beat și fără permis a fost scos de pe șosea de polițiști

Anunț!

Începe coșmarul pentru șoferi! De astăzi, se lucrează pe tronsonul Margina-Holdea

Lasă un răspuns