Skip to main content

Detalii de ultimă oră despre accidentul de pe scena Teatrului German din Timişoara! Din ce cauză s-a prăbuşit decorul, peste actriţa Olga Torok?

XPilates & Spa

Accidentul petrecut în timpul spectacolului care s-a jucat aseară, la Teatrul German din Timişoara, a fost provocat de unul dintre maşinişti.

Este explicaţia reprezentanţilor TGS, care spun că unul dintre bărbaţii din spatele scenei s-a împiedicat şi a căzut peste un element de decor, care, la rândul lui, s-a prăbuşit peste actriţa Olga Torok.

CITEŞTE ŞI: Indivizi capturaţi în timp ce dădeau atacul la un magazin alimentar! Ce au încercat să fure?

La faţa locului a ajuns imediat o ambulanţă, iar echipajul medical a acordat îngrijiri unui număr de trei persoane.

Este vorba despre actriţa Olga Torok, care ulterior a fost şi transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare, maşinistul care s-a împiedicat şi un coleg de-al său.

“În timpul spectacolului Livada de vișini, care se desfășura în sala Teatrului German de stat Timișoara, a avut loc pe scenă un incident în care au fost implicați o actriță și doi mașiniști. Unul dintre mașiniști s-a împiedicat și – în cădere – a antrenat un element de decor care a căzut pe el și pe actrița ce își susținea rolul. Reprezentația a fost oprită fiind solicitat serviciul de urgență 112, la fața locului sosind un echipaj medical și unul de poliție, pentru cercetări. Echipajul medical i-a consultat pe cei trei salariați implicați, după care actrița a fost transportată la spital, de unde în jurul orei 24, după investigații efectuate în cadrul serviciului de urgență, a fost trimisă acasă”, transmit reprezentanţii Teatrului German.

Cei doi maşinişti s-au prezentat astăzi la lucru, semn că sunt în afara oricărui pericol, cum e şi cazul Olgăi Torok.

Însă, actriţa nu este prezentă astăzi la Teatru, pentru că nu are nici spectacol nici repetiţii programate.

În ceea ce priveşte întreruperea spectacolului de aseară, care a fost oprit din cauza accidentului, publicul poate cere rambursarea banilor plătiţi pentru bilete sau poate opta pentru vizionarea unui alt spectacol al TGS.

Spectatorii interesați sunt rugaţi să contacteze casieria Teatrului German de Stat, tel +40256-435743, e-mail: secretariat@dstt.ro, tickets@dstt.ro.

CITEŞTE ŞI: Încep simulările pentru Evaluarea Națională! Elevii de clasa a VIII-a susțin astăzi prima probă

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest