Decizie de ultimă oră! Curtea de Apel Timișoara au declarat ilegală demolarea Terasei Boss! Miki Boxeru a câștigat procesul cu Dominic Fritz. UPDATE: Reacția Primăriei

La aproape doi ani de când a intrat cu buldozerele peste clădirile și anexele în care a funcționat Terasa Boss, de pe malul Begăi, primarul Timișoarei pierde definitiv procesul cu omul de afaceri Miki Vield, cunoscut drept Miki Boxeru.
Fritz le-a declarat război, în aprilie 2023, tuturor proprietarilor de cluburi, restaurante, ștranduri și terase despre care spunea că ocupă abuziv domeniul public și pe care îi numea, la vremea respectivă, interlopi.
În primă fază, a emis șapte dispoziții de demolare, pentru Terasa Boss, Clubul Gatsby, fosta bază sportivă Electrometal, Ştrandul Termal ZHH, Terasa şi Ştrandul No Name, Ştrandul Lemon şi Clubul Heaven, care își desfășurau activitatea pe o suprafață totală de peste 50.000 de metri pătrați.
Conform primarului Dominic Fritz, valoarea terenurilor respective depășește 22 de milioane de euro, iar dacă acestea ar fi concesionate legal, Primăria ar încasa anual, 1 milion de euro.
Edilul spunea că aceste locaţii nu au contracte de concesiune, astfel că proprietarii nu plătesc nicio taxă, iar unele clădiri nu au autorizaţii de construcţie sau de funcţionare şi nici avize ISU de securitate la incendii.
“Vorbim despre nişte interlopi care au luat cu japca aceste terenuri. Nu ducem un război cu antreprenorii cinstiţi din Timişoara care plătesc taxe şi au autorizaţii. Tocmai în favoarea lor acţionăm. Pentru că nu poţi să concurezi cu aceşti şmecheri (…) “Este un lanţ de clădiri, unde vedem peste 5 hectare de teren al municipiului Timişoara, unde patrimoniul oraşului a fost furat, bucată cu bucată. Astăzi am emis mai multe dispoziţii de primar pentru demolarea tuturor clădirilor care ocupă ilegal domeniul public din Timişoara””, spunea Fritz, pe 26 aprilie 2023.
La scurt timp, a început lupta în instanță, pentru că proprietarii afacerilor vizate de demolare au susținut, în permanență, că ei au închiriat legal terenurile respective, au plătit toate taxele și impozitele iar acțiunea primarului este abuzivă.
Miki Boxeru, proprietarul Terasei Boss chiar acuza interese meschine. MAi exact, spunea că în spatele luptei anunțate de Fritz pentru recuperarea terenurilor de pe malul Begăi ar fi oameni de afaceri care își doresc să dezvolte tot felul de alte business-uri în zonă.
“Eu nu am furat. De ce mă face interlop, că nu înţeleg? Nu am făcut închisoare decât pentru trecere frauduloasă a frontierei. Am făcut pentru libertatea mea şi pentru libertatea mea, sunt dispus să mai fac (…) Este normal ca un primar ales de timişoreni, neamţ fiind, să iasă să aibă această atitudine? Să iasă toată ziua să ne numească “interlopi”, “hoţi de terenuri”. Eu am un contract (încheiat cu Clubul Sportiv Banatul) valabil până în 2033 (…) Miza este această zonă, malul Begăi. Probabil prietenii lor o vor lua. Toată ziua iese ca o mireasă şi face filmări. Eu, în clădirea asta nu am contruit nimic, doar am investit. Terasa despre care vorbeşte primarul, că el habar nu are ce vorbeşte, a fost construită de Fabrica de Bere, care avea o înţelegere cu Primăria. A fost o construcţie care se demontează, eu am demontat-o. Clădirea despre care spune că vine să o demoleze, este veche de 70 de ani. Nu ştiu dacă era născut el, pe vremea aceea. Să vină să o demoleze”, spunea Miki Vield, care după aproape doi ani de la emiterea dispoziției de demolare a Terasei Boss, obține obține o decizie favorabilă a instenței de judecată.
Judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara au stabilit că demolarea construcțiilor care au fost ridicate, în urmă cu 70 de ani, de Fabrica de Bere, nicidecum de firma lui Miki Boxerul, este ilegală.

Sentința judecătorilor de la Curtea de Apel este definitivă, ceea ce înseamnă că Primăria Timișoara va trebui să îl despăgubească pe proprietarul fostul Terasei Boss.
Deocamdată nu se cunoaște valoarea acestora și nici ce se va întâmpla cu terenul respectiv.
UPDATE:
Conform Primăriei Timișoara, sentința nu produce niciun efect întrucât dispoziția de eliberare terenului de construcțiile ilegale a fost pusă în executare.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Petronela Axinte See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Petronela Axinte See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Petronela Axinte See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Petronela Axinte See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Petronela Axinte See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Petronela Axinte See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Petronela Axinte See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Petronela Axinte See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Petronela Axinte See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Petronela Axinte See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Petronela Axinte See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Petronela Axinte See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Petronela Axinte See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Petronela Axinte See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Petronela Axinte See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Petronela Axinte See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Petronela Axinte See Full Bio







Lasă un răspuns