Skip to main content

De la risipă la speranță! Banca pentru Alimente Timișoara marchează Ziua Internațională de Combatere a Risipei Alimentare

XPilates & Spa

Timișorenii invitați să reflecteze asupra risipei alimentare, în cadrul Zilei Internaționale de Combatere a Risipei Alimentare, marcată în 29 septembrie.

Banca pentru Alimente Timișoara, parte a rețelei naționale a Băncilor pentru Alimente, atrage atenția asupra faptului că alimentele irosite pot fi transformate în resurse vitale pentru persoanele vulnerabile.

De la înființarea sa, organizația a salvat peste 2.500 de tone de hrană, echivalentul a 5 milioane de porții, sprijinind mai mult de 90 de ONG-uri și mii de beneficiari din vestul țării – județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. În fiecare zi, surplusul alimentelor de la producători, retaileri sau distribuitori ajunge în mâinile celor care au cea mai mare nevoie de ele, prevenind astfel risipa.

Pe lângă activitatea de redistribuire a hranei, Banca pentru Alimente Timișoara desfășoară și ateliere educaționale în școli, instituții publice și companii. Aceste sesiuni interactive încurajează elevii, profesorii și angajații să înțeleagă importanța gestionării responsabile a alimentelor și să adopte obiceiuri care reduc risipa, inclusiv în gospodării, unde aproape jumătate din alimentele irosite își au originea.

Fiecare aliment salvat este o resursă prețioasă. Este hrana care altfel ar fi fost pierdută, dar care devine o speranță pentru cineva care nu are ce pune pe masă”, explică Hana Csaszar, președintele Băncii pentru Alimente Timișoara.

Organizația colaborează cu peste 30 de parteneri din sectorul agroalimentar, iar implicarea acestora aduce beneficii nu doar sociale, ci și economice, prin deduceri fiscale pentru donațiile de produse. Modelul de colaborare între mediul privat, ONG-uri și sectorul social este un exemplu de soluție sustenabilă pentru reducerea risipei și sprijinirea comunităților vulnerabile.

Pe 29 septembrie și în fiecare zi, fiecare timișorean poate contribui: fie prin donații de surplus alimentar, fie prin consum responsabil, planificarea cumpărăturilor și folosirea creativă a hranei. Educarea tinerelor generații și implicarea comunității sunt pași esențiali în construirea unui viitor mai echitabil și mai responsabil.

Pentru mai multe informații: timisoara.bancapentrualimente.ro

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Timișorenii sunt invitați mâine, la o nouă ediție a evenimentului „Poveștile din vecini”, organizată pe terenul Poliției de Frontieră din Calea Lipovei. Sursa de Vest See Full Bio

Plămânii au o capacitate surprinzătoare de a se reface după ce sunt afectați de fumat, însă recuperarea nu este completă în toate cazurile, avertizează specialiștii. Sursa de Vest See Full Bio

Group of students and mentors pose with a green robot and a 'CSH' banner at a robotics championship; Day 3 at the First Championship text visible.

Timișoara își confirmă încă o dată statutul de oraș al excelenței în educație și tehnologie, prin rezultatele impresionante obținute de elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”. Sursa de Vest See Full Bio

Left: a man is being detained by masked police officers beside a patrol car; Right: an injured person lies on the ground wrapped in a white sheet with bystanders nearby.

Ancheta de amploare declanșată după crima șocantă din localitatea bihoreană Parhida a ajuns la un punct crucial: suspectul principal a fost prins de polițiști și și-a recunoscut fapta. Sursa de Vest See Full Bio

Poster illustrating Korean language and culture with a person in a hanbok holding a red fan, Seoul Tower in the background.

Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria evenimentelor dedicate sărbătoririi celor 70 de ani de tradiție, dialog și deschidere internațională, prin organizarea unor activități care aduc în prim-plan diversitatea culturală. Sursa de Vest See Full Bio

Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește, în perioada 8 – 10 mai, cea de-a 32-a ediție a EZOTERIC FEST, eveniment dedicat terapiilor alternative, dezvoltării personale și echilibrului dintre minte, corp și suflet. Sursa de Vest See Full Bio

O anchetă de amploare este, la această oră, în plină desfășurare, după ce o fată de 18 ani a fost găsită, cu gâtul tăiat. Sursa de Vest See Full Bio

Surgical team in masks and gowns pose in an operating room beside a robotic surgery system with multiple robotic arms.

Secția de Obstetrică-Ginecologie II din cadrul Spitalul Județean din Timișoara a realizat prima intervenție chirurgicală asistată robotic, un moment considerat de medici drept un pas important în dezvoltarea chirurgiei ginecologice moderne din unitatea medicală. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a suit and glasses speaks at a press conference with multiple microphones, set against a blue backdrop with ‘Municipiul Timșoara’ logos.

Dacă la nivel național, scena politică stă pe un butoi de pulbere, după ce premierul României, Ilie Bolojan, a fost demis cu votul parlamentarilor PSD și AUR, la Timișoara, nu s-a schimbat nimic. Sursa de Vest See Full Bio

Un caz de o violență extremă s-a petrecut în urmă cu puțin timp, când un elev de 12 ani, a suferit mai multe leziuni, în zona spatelui și a gâtului, după ce a fost înjunghiat de un coleg. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au desfășurat, luna trecută, mai multe controale, pentru a verifica dacă angajatorii respectă legea în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost vizate mai multe domenii de activitate, cu precădere cel al construcțiilor. Sursa de Vest See Full Bio

Two hospital beds in a bright patient room with white linens, blue headboard panels, and bedside tables near a large window.

Noua Maternitate Odobescu, din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, s-a mutat în urmă cu câteva luni într-un nou sediu, situat pe Strada Franyó Zoltán, nr. 6 (în zona Blașcovici). Aici sunt oferite servicii medicale de nivel III pentru gravide, mame și nou-născuți, într-un sediu modern, adaptat standardelor actuale de siguranță și îngrijire. Sursa de Vest See […]

author avatar
Sursa de Vest