Fritz îl înțeapă pe Simonis, pe tema Stadionului Lego: Știu că la Consiliul Județean, bugetul de investiții e mult mai mic și ei nu sunt obișnuiți așa de bine cu investiții mari
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz îi dă replica președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care susține că Primăria nu ar avea resursele pentru a finaliza la termen Stadionul Lego, din Calea Buziașului.
Fritz spune că proiectul este în grafic și cam 70% din costul total al investiției a fost achitat deja. Acesta a amintit că administrația județeană nu și-a achitat însă întreaga contribuție promisă investiției, ci doar jumătate.
Fritz susține că după ce Consiliul Județean Timiș își va respecta angajamentul financiar asumat anul trecut și va vira restul banilor, suma care ar mai rămâne de plătit pentru acoperirea în integralitate a investiției, nu reprezintă nicio problemă pentru municipalitate.
„Stadionul Lego este singurul stadion care va fi gata anul acesta. Acum o să începem să finalizăm acoperișul. O să vină nocturnele, deja am comandat, de la gazon, la alte lucruri de lucrări interioare. Este o lucrare de 115 milioane de lei, din care deja am plătit 80 de milioane: 10 milioane de lei, de la Consiliul Județean, 70 de milioane de lei, din bugetul local. Astea sunt facturi deja plătite. Mai lipsesc încă 10 milioane de la CJ și rămân 25 de milioane de lei, anul acesta, din bugetul local. Este o sumă absolut digerabilă, deci, ne descurcăm foarte bine”, a spus primarul Dominic Fritz.
În același timp, Fritz sugerează că atacurile lui Simonis, care spune tot mai des că Primăria nu are bani să ducă investiția la bun sfârșit, au legătură cu faptul că administrația județeană nu este obișnuită cu investiții de asemenea amploare.
„Nu știu cine i-a șoptit ce e în ureche. Știu că care noi colaboratori și știu că la Consiliul Județean bugetul de investiții e mult mai mic și ei nu sunt obișnuiți așa de bine cu investiții mari și poate de aceea nu înțeleg așa de bine. Deci stadionul merge înainte, suntem în grafic”, a completat primarul Timișoarei.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

EZOTERIC FEST revine la Timișoara! Trei zile dedicate terapiilor alternative și stării de bine
Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește, în perioada 8 – 10 mai, cea de-a 32-a ediție a EZOTERIC FEST, eveniment dedicat terapiilor alternative, dezvoltării personale și echilibrului dintre minte, corp și suflet. Sursa de Vest See Full Bio

Crimă înfiorătoare! Fată de 18 ani, ucisă pe un câmp! Principalul suspect este un fost pușcăriaș
O anchetă de amploare este, la această oră, în plină desfășurare, după ce o fată de 18 ani a fost găsită, cu gâtul tăiat. Sursa de Vest See Full Bio

Premieră medicală la Spitalul Județean din Timișoara! Prima intervenție ginecologică realizată robotic
Secția de Obstetrică-Ginecologie II din cadrul Spitalul Județean din Timișoara a realizat prima intervenție chirurgicală asistată robotic, un moment considerat de medici drept un pas important în dezvoltarea chirurgiei ginecologice moderne din unitatea medicală. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz îl înțeapă pe Simonis, pe tema Stadionului Lego: Știu că la Consiliul Județean, bugetul de investiții e mult mai mic și ei nu sunt obișnuiți așa de bine cu investiții mari
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz îi dă replica președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care susține că Primăria nu ar avea resursele pentru a finaliza la termen Stadionul Lego, din Calea Buziașului. Fritz spune că proiectul este în grafic și cam 70% din costul total al investiției a fost achitat deja. Acesta a amintit că administrația […]
Nu-mi permit să fiu bosumflat în colț! Fritz – președintele USR- rupe relația cu PSD, Fritz – primarul- păstrează colaborarea
Dacă la nivel național, scena politică stă pe un butoi de pulbere, după ce premierul României, Ilie Bolojan, a fost demis cu votul parlamentarilor PSD și AUR, la Timișoara, nu s-a schimbat nimic. Sursa de Vest See Full Bio

Șocant! Copil înjunghiat în incinta școlii! Intervine un elicopter SMURD
Un caz de o violență extremă s-a petrecut în urmă cu puțin timp, când un elev de 12 ani, a suferit mai multe leziuni, în zona spatelui și a gâtului, după ce a fost înjunghiat de un coleg. Sursa de Vest See Full Bio

Amenzi de peste un milion de lei, date de inspectorii ITM Timiș, luna trecută! Ce nereguli au constatat?
Inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au desfășurat, luna trecută, mai multe controale, pentru a verifica dacă angajatorii respectă legea în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost vizate mai multe domenii de activitate, cu precădere cel al construcțiilor. Sursa de Vest See Full Bio
De la primele consultații, până la naștere. Ce trebuie să știe viitoarele mămici despre noua Maternitate Odobescu?
Noua Maternitate Odobescu, din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, s-a mutat în urmă cu câteva luni într-un nou sediu, situat pe Strada Franyó Zoltán, nr. 6 (în zona Blașcovici). Aici sunt oferite servicii medicale de nivel III pentru gravide, mame și nou-născuți, într-un sediu modern, adaptat standardelor actuale de siguranță și îngrijire. Sursa de Vest See […]

Președintele CCIA Timiș, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”!
Președintele CCIA Timiș Florica Chirță, a participat, în data de 5 mai, la Palatul Parlamentului, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, destinată în principal prevenirii neregulilor, responsabilizării beneficiarilor și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în contextul inițiativei PACT UEMRO. Sursa de Vest See Full Bio

Seminar despre noile reguli de securitate la incendiu, organizat la de CCIA Timiș și ISU, pentru mediul de afaceri!
Reprezentanții mediului de afaceri din Timiș au participat astăzi, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, la o nouă sesiune de informare dedicată securității la incendiu, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”. Sursa de Vest See Full Bio

Traseele mai multor firobuze și autobuze vor fi deviate, în acest sfârșit de săptămână! Cum vor circula mijloacele de transport în comun?
Timotion, cel mai mare eveniment sportiv și caritabil din vestul țării dă traficul peste cap, în acest sfârșit de săptămână. Sursa de Vest See Full Bio
Misiune de suflet a pompierilor! Au salvat un câine care a căzut într-o fosă septică
Pompierii bihoreni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui câine care a căzut într-o fosă septică în construcție, adâncă de aproximativ 3 metri. Sursa de Vest See Full Bio
Simonis, în centrul unui nou scandal imobiliar! Documentul care permite blocuri între case, semnat de șeful CJT! Pe cine favorizează acest aviz?
Scandalul imobiliar de la Ghiroda capătă accente politice și ridică suspiciuni serioase privind modul în care sunt controlate dezvoltările urbanistice și interesele pe care le apără președintele CJT. Sursa de Vest See Full Bio
Opt elevi din Timișoara au participat la Olimpiada Națională de Chimie! Unul dintre ei a obținut premiul I
Elevi din Timișoara s-au remarcat la Olimpiada Națională de Chimie. Competiția a avut loc la Sibiu și a reunit peste 360 de competitori din 39 de județe. Sursa de Vest See Full Bio
Lecții despre sănătate pentru cei mici, în Parcul Copiilor, de 1 Iunie! Vor învăța reguli de igienă, noțiuni de prim ajutor, cum funcționează pulsoximetrul și nu numai
„Supereroii Sănătății” revin în Parcul Copiilor cu activități dedicate celor mici de 1 Iunie. Sursa de Vest See Full Bio
Târg de viniluri, ceramică, lumânări și accesorii lucrate manual. Harababura Fair revine în acest weekend!
În acest weekend, clădirea Comenduirea Garnizoanei devine punctul de întâlnire pentru iubitorii de artă, obiecte handmade și muzică analogică. Se defășoară o nouă ediție a târgului Harababura Fair. Sursa de Vest See Full Bio

Diplomații vin la școală! Elevii din Timișoara descoperă Europa direct de la sursă
Elevii din Timișoara au parte, în luna mai, de lecții mai puțin obișnuite despre Europa, direct de la „sursă”. Sursa de Vest See Full Bio
Sculpturi vechi de peste 40 de ani, readuse la viață pe malul Begăi. Unde pot fi admirate?
Timișorenii care se plimbă pe malul Begăi, între Podul Mihai Viteazu și Podul Maria, pot descoperi de astăzi două sculpturi reamplasate în Parcul Alpinet, lucrări cu o istorie de peste patru decenii. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns