Skip to main content

Cursuri de prim ajutor, în şcolile din Timişoara! 30 de licee şi şcoli gimnaziale s-au înscris deja în proiect

XPilates & Spa

Astăzi, la Timişoara, Inspectoratul Şcolar, Primăria şi Inspectoratul pentru Situaţiide Urgenţă au semnat un protocol de colaborare pentru pregătirea elevilor de a face față unor posibile situații de risc sau de urgență. 

Colaborarea are loc în cadrul proiectului „Creșterea nivelului de pregătire al elevilor în utilizarea tehnicilor de acordare a primului ajutor precum și modul de comportare și acțiune în cazul situaţiilor de urgenţă”, derulat de Primăria Municipiului Timișoara împreună cu ISJ și ISU.

Cei implicaţi în proiect speră ca în următorii doi ani, de aceste cursuri de prim ajutor să beneficieze elevii din 48 de licee şi şcoli gimnaziale din oraş.

CITEŞTE ŞI: Hai la mişcare, în aer liber şi poţi câştiga un abonament Silver pe un an, în rețeaua de cluburi și piscine World Class!  Festivalul World Class #BeHealthy ajunge mâine, la Timișoara

Elevii de gimnaziu vor fi instruiți cum să prevină riscurile, să respecte regulile de siguranță și, dacă e cazul, cum să apeleze numărul unic de urgență 112.

Liceenii vor avea în plus sesiuni de instruire despre acordarea primului ajutor. Și profesorii vor avea parte de pregătire pentru a putea coordona măsurile necesare în cazul în care se confruntă cu o situație de urgență.

Până în prezent, și-au exprimat dorința de a se înscrie în program 30 de unități de învățământ din Timișoara, licee și școli gimnaziale.

Proiectul este prevăzut să se deruleze pe următorii 2 ani și sunt deja programate activitățile până în luna aprilie a anului viitor.

Școlile care doresc să participe la acest program se pot înscrie în continuare, trimițând o solicitare pe adresa de e-mail primariatm@primariatm.ro. 

Primul curs va avea loc luni, de la ora 9:00, la Şcoala Generală 18.

CITEŞTE ŞI: USR Timiş şi-a lansat candidatul la Primăria Lugoj! Erwin Floroni promite să facă din Lugoj un oraș viu, din care tinerii să nu mai plece

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest