Skip to main content

Curată democraţie! Deputatul Matei Suciu vrea eliminarea din partid a celor care aduc critici conducerii PSD Timiş

XPilates & Spa

Este tensiune maximă în PSD Timiş, unde mai mulţi primari şi viceprimari contestă capacităţile de lider ale lui Călin Dobra.

Aceştia au mers zilele trecute la Bucureşti şi i-au cerut lui Dragnea readucerea în fruntea filialei a lui Titu Bojin, singurul care, în opinia lor, poate ţine organizaţia unită.

CITEŞTE ŞI: Tânără de 19 ani, dispărută de aproape o săptămână de acasă! Familia este disperată

De asemenea, contestatarii lui Dobra au cerut şi anularea alegerilor din Timiş, anunţate pentru data de 1 martie.

Însă, nici susţinătorii lui Dobra nu au stat cu mâinle în sân. Ei au încercat prin toate mijloacele să îi atragă pe dizidenţi pe partea lor, iar în unele cazuri au reuşit.

“Mulţi dintre semnatari nu au mai făcut deplasarea la Bucureşti, iar alţii nu au recunoscut că au semnat. Sunt lucruri urâte care în mod firesc exced dezbaterii internă care trebuie să existe, pentru că e democraţie în sânul partidului”, spune consilierul local, Dan Idolu.

Deputatul Matei Suciu este însă mult mai tranşant. El consideră că cei care au păreri divergente nu au ce căuta în partid.

CITEŞTE ŞI: Sfârșit tragic pentru un șofer de tir! S-a dat jos din cabină și a fost spulberat de o mașină

Sigur este că la 1 martie vom avea un preşedinte şi un for de conducere ales statutar. După aceea, cine mai încearcă să bulverseze această conducere nou aleasă, clar trebuie eliminat”, a spus deputatul Matei Suciu.

Dacă vor fi sau nu alegeri interne la începutul lunii martie, se va decide sâmbătă, în Comitetul Executiv al PSD Timiş.

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest