Cu țiganii, în instanță! Primarul din Timişoara dă în judecată clanul care terorizează de 20 de ani o familie de pe strada Micloși

La o săptămână după descinderile la clanul de țigani, care terorizează de două decenii o familie de pe strada Corneliu Micloși nr. 5,primarul Timişoarei anunţă o primă măsură împotriva romilor respectivi.
Fritz va cere în instanță anularea autorizației de construire emise în 2013, pentru modificarea clădirii istorice în care locuieşte familia de ţigani, precum și sistarea lucrărilor.
Asta după ce, echipa de control a primarului a descoperit mai multe neconcordanţe în ceea ce priveşte documentaţia care stă la baza autorizaţiei de construcţie, precum şi încălcări ale regulilor de urbanism.
„În urma verificărilor, echipa de control a primarului a constatat că administrația anterioară a făcut mai multe excepții pentru proprietarii palatului când a emis autorizația de construire, în anul 2013. Astfel, autorizația a fost emisă cu încălcarea unor prevederi legale, în primul rând cele referitoare la gradul de ocupare maximă a terenului (…) Autorizația a fost prelungită în 2014 și încă nu s-a făcut recepția lucrărilor”, anunţă Primăria Timişoara.
O încălcare flagrantă a prevederilor legale este cea legată de suprafaţa construită. Deşi autorizaţia prevede un grad de ocupare de doar 40% din teren, cu construcţii, ţiganii au ridicat clădiri pe mai bine de jumătate din suprafaţă.
Acum, primarul anunţă că va cere anularea autorizaţiei în instanţă, pentru readucerea clădirii la starea iniţială, sau chiar demolarea ei.
„Mutilarea patrimoniului istoric din Timișoara s-a făcut, din păcate, și cu complicitatea autorităților. Analizând autorizația de construire, este evident că aceasta nu ar fi trebuit emisă niciodată în această formă. Nu știu de ce administrația anterioară a făcut aceste concesii care depășesc prevederile legale. Nu putem să ștergem păcatele trecutului, dar nici nu avem voie să asistăm pasivi la perpetuarea lor. Mai ales că nedreptatea urbanistică se continuă cu alte forme, de hărțuire și terorizare a vecinilor. De aceea m-am hotărât să fac un pas neobișnuit și să cer anularea unui act administrativ emis de propria instituție, chiar dacă în alte vremuri. Fac apel și la celelalte instituții ale statului cu rol de control să își facă treaba și să iasă din zona de confort”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Ramintim că în urmă cu o săptămână, reprezentanţi ai Primăriei Timişoara, poliţişti locali şi angajaţi de la Inspectoratul de Stat în Construcţii au descins la imobilul din Piaţa Academician Corneliu Micloşi, nr.3., acolo unde locuiesc două familii, una de români şi una de ţigani.
Asta după ce familia Dragoş a cerut ajutor, pentru că este terorizată de 20 de ani, de vecinii romi care vor să acapareze întreaga clădire.
Unul dintre scandalurile provocate de ţigani s-a petrecut la mijlocul lunii mai şi a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Trei mașini s-au ciocnit violent, pe o șosea din vestul țării! Două persoane au fost transportate la spital
Trei mașini au fost implicate într-un accident, în această după-amiază. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Sursa de Vest See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Sursa de Vest See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Sursa de Vest See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns