Skip to main content

Criminalul de la Oradea, ca şi prins! Cine este suspectul principal?

XPilates & Spa

Începe să se facă lumină în jurul crimei comise zilele trecute la Oradea. Anchetatorii au făcut public numele suspectului principal.

Este vorba despre un bărbat de 27 de ani, care se numeşte Sorin Ioan Rogia.

CITEŞTE ŞI: Premieră naţională la Muzeul Naţional din Timişoara! Pentru prima dată pot fi admirate obiecte din Troia

Momentan nu se cunoaşte mobilul crimei, însă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au anunţat că s-a declanşat urmărirea penală faţă de acest tânăr care este fiul unui medic chirurg de la Spitalul Judeţean Oradea.

Suspectul este însă căutat de poliţişti, pentru că a dispărut de acasă.

CITEŞTE ŞI: Începe o nouă serie a cursului de inspector/referent Resurse Umane, organizat de CCIAT

„Acesta nu se află la acest moment în custodia autorităţilor judicare, fiind derulate activităţi specifice în vederea găsirii lui, însă, în vederea punerii lui sub acuzare există indicii temeinice”, transmite procurorul de caz.

Crima pentru care este căutat Sorin Ioan Rogia a fost comisă în urmă cu trei zile.

Atunci a fost găsit cadavrul victimei, un tânăr de 27 de ani, care avea multiple leziuni în zona capului şi a feţei.

Pentru că era îmbrăcat doar în lenjerie intimă şi ciorapi, s-a speculat că este vorba despre o crimă pasională, lucru care însă nu a fost stabilit official.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Sursa de Vest See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Sursa de Vest See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Sursa de Vest See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Sursa de Vest See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest