Skip to main content

Criminalii omului de afaceri din Sibiu, adăpostiţi lângă Timişoara!  Cum i-a ajutat Ilie Sitariu, bărbatul din Dumbrăvița, să comită fapta și să își piardă urma?

XPilates & Spa

În urmă cu puțin timp, polițiștii l-au capturat pe unul dintre autorii crimei din Sibiu, singurul care a rămas pe teritoriul României după comiterea faptei.

Este vorba despre Laurențiu Ionuț Lăcătușu, care a fost prins în localitatea Valea Stanciului, județul Dolj, unde acesta își avea domiciliul.

Înainte de capturarea lui, anchetatorii care se ocupă de acest caz, au anunțat că cinci persoane au fost implicate în uciderea lui Adrian Kreiner și au prezentat filmul crimei.

Un rol esențial l-a avut Ilie Sitaru, din comuna Dumbrăvița, care i-a adăpostit pe ceilalți patru, atât înainte, cât și după comiterea faptei.

CITEȘTE ȘI: Investiţiile din Timişoara, pe datorie! Administraţia Fritz ia un nou credit, de peste 15 milioane de euro, pentru lucrări de infrastructură şi achiziţia unor mijloace de transport

De asemenea, tot el a fost cel care i-a dus pe suspecți la Sibiu, apoi l-a ajutat pe unul dintre ei să fugă din țară.

 “În data de 4.11.2023, cinci suspecți, un bărbat și o femeie, au plecat de pe raza comunei Dumbrăvița, județul Timiș, cu două autoturisme, care aparțineau a doi dintre suspecți. Un autoturism a fost lăsat pe raza municipiului Deva, județul Hunedoara, urmând ca acest să reprezinte o mașină de rezervă, pentru a se deplasa ulterior. Au ajuns la Sibiu cu celălalt autoturism, condus de unul dintre suspecți, care nu a participat la săvârșirea faptei”, a anunțat procurorul criminalist Valentin Florescu.

Ajunși în Sibiu, trei dintre indivizi au făcut câteva cumpărături, în timp ce ceilalți doi i-au așteptat în mașină, după care s-au îndreptat cu toții spre strada Doamna Stanca.

Aici, femeia a închiriat un apartament pentru trei nopți, apoi s-a întors cu Ilie Sitaru, bărbatul din Timiș, în Dumbrăvița.

Ceilalți trei suspecți au rămas în apartamentul închiriat, pe care l-au părăsit a doua zi.

În jurul orei 00:00, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, indivizii au sărit gardul unei case nelocuite, situată peste drum de vila lui Adrian Kreiner și au urcat în pod, pe o scară laterală.

De aici au supravegheat locuința omului de afaceri până în noaptea următoare, când au intrat în casa lui Kreiner și l-au torturat pentru a afla unde își ține banii și alte obiecte de valoare.

“Victima a fost legată de mâini și de picioare, în poziție de barcă, astfel încât, orice mișcare a oricărui membru, să antreneze după sine autostrângerea, după care  este lăsată la sol, într-un mod de legare în care șocul traumatic se instalează rapid prin întreruperea fluxului sanguin care conduce la paralizie. Legătura aceasta este o formă de tortură, care produce dureri extreme”, a detaliat procurorul Valentin Florescu.

Cum nici Kreiner, nici fiica lui, care i-a suprins pe agresori, nu le-a dat indicii despre seiful pe care îl căutau, aceștia au furat 16 ceasuri de lux și s-au făcut nevăzuți, nu înainte de a-și acoperi victima cu o pătură.

CITEȘTE ȘI: Să învățăm și să ne distram împreună! 5 Workshop-uri muzicale în Lugoj, pregătite de Asociația Scena Muzicală!

Ulterior, cei trei indivizi s-au întors la apartamentul închiriat, după care au plecat cu un taxi la Deva, unde au urcat în mașina pe care o lăsaseră în urmă cu două zile și s-au întors la Dumbrăvița.

A doua zi, omul de afaceri a murit la spital, moment în care doi dintre agresori și femeia care închiriase apartamenul din Sibiu, au plecat din țară.

Unul dintre ei a fost ajutat de Ilie Sitaru, care acum este în arestul IPJ Sibiu, fiind acuzat de favorizarea infractorului.

„Suspectul pe care l-am reținut (Ilie Sitaru – n.a) i-a ajutat transportându-i la Sibiu, iar ulterior, pe unul la scos din țară, cu mașina. L-a scos în seara zilei de 7 noiembrie, de fapt, după miezul nopții”, a mai spus Florescu.

Anchetatorii au informații că cei doi agresori care au părăsit țara, precum și iubita unuia dintre ei, care de altfel i-a ajutat cu închirierea apartamentului din Sibiu, sunt în Germania, respectiv Belgia.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest