Skip to main content

Coşmarul unui bunicuţ care şi-a văzut moartea cu ochii! A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor, după ce un vecin i-a pus gând rău

XPilates & Spa

Un bărbat s-a ales cu dosar penal, fiind arestat pentru 30 de zile, după ce și-a bătut vecinul de 73 de ani!

Scenele de groază s-au petrecut pe strada Nicolae Bălcescu, din Hunedoara, acolo unde bătrânelul a trăit un adevărat coșmar, pe casa scării.

Un vecin de-al său, căruia putea să îi fie tată, s-a năpustit asupra lui și l-a lovit, după care a fugit, fără să se uite în urmă.

Pensionarul a căzut secerat pe betonul din casa scării şi a suferit mai multe leziuni la nivelul capului.

Alţi vecini l-au găsit întins la pământ, incapabil să se ridice. Oamenii au crezut că e mort şi au început să strige după ajutor.

Un echipaj de poliţie, care era în patrulare în zonă, a auzit ţipetele disperate şi a mers să vadă ce se întâmplă.

„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciul de Investigații Criminale și cei ai Poliției Municipiului Hunedoara au reușit identificarea unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din Hunedoara (vecin al bărbatului de 73 de ani), bănuit de comiterea faptei. Din primele cercetări, se pare că bărbatul, pe fondul unui conflict spontan, i-ar aplicat vecinului său de 73 de ani o lovitură cu palma, în urma acesteia bărbatul căzând și suferind leziuni craniene care i-au pus în pericol viața”, transmite IPJ Hunedoara.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, după care, pe numele lui a fost emis un madat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, fiind acuzat de vătămare corporală din culpă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Bianca Albei See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Bianca Albei See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Bianca Albei See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Bianca Albei See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Bianca Albei See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Bianca Albei See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei