Skip to main content

Club 30, din centrul Timișoarei, va fi evacuat! Care este motivul?

Timișorenii își vor lua adio, în curând, de la Club30, unul dintre cele mai populare localuri din oraș.

Localul din Piața Victoriei își desfășoara activitatea de mai multă vreme în incinta unuia dintre cinematografele orașului, și anume Cinema Timiș, însă fără a fi în conformitate cu legea.

În acest moment, clubul nu mai are aviz de funcționare și, în ultimii ani, nu a avut nici contract.

Astfel, fiindcă Cinema Timiș a ajuns de curând, alături de alte șase cinematografe din Timișoara, în proprietatea primăriei, edilul orașului vrea să închidă localul.

CITEȘTE ȘI: Tineri fără permis şi cu numere de înmatriculare false, prinşi de poliţişti pe şoselele din Timiş!

Primarul orașului, Nicolae Robu, spune că localul ocupă spațiul abuziv și, mai mult decât atât, deși proprietarul clubului a fost amendat de șapte ori până acum, nu pare să vrea să plece.

“Club30 nu are niciun contract, ocupă abuziv acel spațiu. A primit șapte amenzi până acum. Evident că se va solicita și mergem în instanță pentru încetarea activității. Este o activitate ilegală. Nu are autorizație comercială vizată, pe unii îi doare în cot, pentru că știu că în timp au rezolvat problemele cine știe cum și cu cine. Cu mine nu o sa le meargă, îi somez să elibereze spațiul primăriei. E vorba de bunul public”, a spus Robu.

CITEȘTE ȘI: Noi cursuri de formare profesională, organizate de CCIAT! Cui se adresează?

Rămâne de văzut ce se va întâmpla și când va trebui proprietarul clubului să își ia adio de la spațiul din centrul orașului.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Atenție șoferi! Se închide traficul în toată zona centrală a Timişoarei, în acest final de săptămână!

Șoferii din Timişoara vor trebui să ocolească, duminică, zona centrală a oraşului, deoarece circulaţia va fi complet oprită, pentru desfășurarea unei competiții sportive.

Ultimele noutăți legislative din domeniul construcțiilor, prezentate firmelor de profil, în cadrul unui seminar marca CCIAT!

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat un seminar de informare privind aspecte ale legislației în vigoare în domeniul construcțiilor.

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș!

RETIM Ecologic Service informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela.

CCIA Timiș organizează o nouă ediție a „Salonului Industriei Ușoare”, chiar înainte de Paște!

Cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o ediție specială a ”Salonului Industriei Ușoare”.