Skip to main content

Cinci milioane de lei pentru cosmetizarea Aerodromului Cioca! Nica spune că investiția va ajuta la dezvoltarea turismului și a economiei în zonă

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Aerogara Aerodromului Cioca va fi reabilitată. Consiliul Județean a semnat contractul în acest sens.

Prin această investiție se urmărește ca obiectivul din Calea Torontalului să fie adus la standardele cele mai înalte necesare desfășurării de activități aeronautice, continuând astfel o tradiție începută încă din anii 1930.

Aerodromul Cioca este un obiectiv strategic pentru județ, dezvoltarea acestuia fiind gândită din două perspective, atât în ceea ce privește asigurarea și dezvoltarea funcției de bază a obiectivului, cât și în privința facilitării evenimentelor din Timișoara.

Proiectul urmărește totodată revitalizarea locației și transformarea sa într-un punct de atracție pentru timișoreni, prin acțiuni recreative conexe.

Pentru a asigura o nouă față aerogării, vor fi realizate lucrări de anvelopare termică, înlocuire a tâmplăriei și refacerea instalațiilor interioare.

„La Cioca vom crea un spațiu multifuncțional care să sprijine dezvoltarea activităților sportive și de agrement, întărind astfel legătura dintre locuitori și patrimoniul aviatic al regiunii. În plus, investiția va contribui la dezvoltarea turismului și a economiei județului”, spune Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Cu aceşti bani se va reuși, la final, scăderea consumului anual de energie pentru încălzire cu aproximativ 63%, iar a consumului total de energie primară, cu 59%.

Contractul de execuție are o valoare de 5 milioane lei, iar durata propriu-zisă a lucrărilor este de 12 luni, investiția fiind finanțată prin PNRR.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Un tânăr de 20 de ani a ajuns pe mâna polițiștilor după ce a provocat scandaluri pe bandă rulantă, amenințându-i pe toți cei care îi ieșeau în cale.
S-a circulat cu restricții pe autostrada vestului, după un accident rutier în care au fost implicate o camionetă și un autocar.
Consilierul local Roxana Iliescu anunță că a reușit, în urma unor negocieri recente cu viceprimarul Paula Romocean, deblocarea a șase proiecte de hotărâre pe care le-a inițiat încă din iulie 2023 și care vizează demolarea a 150 de garaje în mai multe zone din Timișoara.
Astăzi, traficul rutier va fi restricționat pe varianta de ocolire Timișoara între nodul rutier de la Moșnița Nouă și sensul giratoriu de la Drumul Boilor, pe sectorul cuprins între kilometrii 43+500 și 45.
Scandalul relocării elevilor de la Colegiul Ana Aslan a ajuns la final, după ce reprezentanții Primăriei Timișoara și ai Inspectoratului Școlar au ajuns la un numitor comun.
A băut bine, a „uitat” că nu are permis de conducere, s-a urcat la volan și a pornit la drum, fără să îi pese că ar putea provoca o tragedie.
Filiala Judeţeană Timiș a Asociaţiei Comunelor din România organizează concurs pentru ocuparea mai multor posturi.