Skip to main content

Chinurile facerii! Bugetul uneia dintre cele mai bogate comune din Timiş, votat la a treia încercare! Primarul, obligat să respecte dorinţa locuitorilor

XPilates & Spa

A fost nevoie de trei şedinţe de Consiliu Local, pentru ca bugetul comunei Dumbrăviţa, din judeţul Timiş, să fie aprobat.

Primele două tentative au fost sortite eşecului, pentru că primarul Horia Bugarin ţinea cu dinţii de reciclarea drumurilor, adică acoperirea lor, cu un amestec de piatră şi pământ.

Şi asta în ciuda faptului că localnicii îşi doresc asfalt, aşa cum de altfel Bugarin le-a şi promis în campania electorală.

CITEŞTE ŞI: Veşti bune pentru şoferi! În parcarea CJT din centrul Timişoarei, plata se face mai uşor, după montarea unor echipamente moderne

Şi cum consilierii locali de la PSD, PNL, UDMR și PRO România au fost de partea cetăţenilor, au votat bugetul doar când primarul a acceptat să mute banii de la reciclare, la asfaltare.

“S-au făcut presiuni foarte mari asupra noastră, a consilierilor din opoziție. S-a intervenit peste tot, nici nu vă imaginați. Nu înțeleg de ce, pentru că până la urmă cererile noastre au fost oneste. De fapt, noi am cerut ca domnul primar să se apuce în sfârșit de treabă și să fie mult mai atent la cheltuirea banilor alocați. I-am cerut domnului primar să renunțe la lucrările de reciclare pentru că s-au devedit a fi păguboase și i-am impus asfaltarea a 5 km de drum în acest exercițiu bugetar. Au ținut cu dinții să realizeze aceste reciclări pentru că au alte interese, acum îmi este clar și nu mai am nici un dubiu. Proletarii neomarxiști nu sunt așa de cinstiți cum s-au prezentat în campania electorală”, a declarat consilierul local Pro România, Alina Sperlea, pentru sursadevest.ro

Astfel, majoritatea a câştigat, la fel şi locuitorii din Dumbrăviţa, pentru că în buget a fost prevăzută asfaltarea, până la finalul anului, a 5 kilometri de drum.

“Eu am emoții, singura lucrare de asfaltare din mandatul domnului primar a fost ratată. Este vorba de strada Rodiei. După cum știți lucrările pe acestă stradă sunt sistate, iar documentele care stau la baza lucrării sunt secrete, domnul primar a refuzat să ni le pună la dispoziție. Prin urmare, există posibilitatea să rateze și cei 5 km de drum asfaltat pe care noi i-am cerut prin acest amendament”, spune Liviu Popescu, consilier local PNL.

Votarea bugetului în forma agreată de consilierii din opoziţie este o nouă dovadă a crizei pe care o traversează USR, la Dumbrăviţa.

“Direcția în care mergem este una greșită, știm și noi dar ce pot eu să fac? La alegerile din 2024 vom avea mari probleme, trebuie să limităm pierderile. Pot să vă spun că am fost bine intenționați, însă asta a ieșit. Ne-am autoiluzionat. Eu nu cred că Horia își mai dorește un nou mandat, nu cred că va mai candida. Dar… mai vedem”, spune unul dintre consilierii locali USR din Dumbrăviţa, care vrea să îşi păstreze anonimatul.

Locuitorii din Dumbrăviţa îi reproşează primarului, printre altele, faptul că nu a atras fonduri europene, că a vrut să închidă Centru de Zi pentru Copii, că a lăsat elevii să meagă înghesuiţi în microbuzele şcolare şi că face lucrări de mântuială, din bani publici.

CITEŞTE ŞI: Profesor universitar, arestat pentru coruperea sexuală a unei copile de 13 ani! Reacţia UVT

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Petronela Axinte See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Petronela Axinte See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Petronela Axinte See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Petronela Axinte See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Petronela Axinte See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Petronela Axinte See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Petronela Axinte See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Petronela Axinte See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Petronela Axinte See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Petronela Axinte See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte