Skip to main content

Cel mai cunoscut medic din pandemie, declarat nevinovat în cazul testelor pentru COVID! Virgil Musta, achitat în dosarul de abuz în serviciu

XPilates & Spa

După aproape doi ani de procese, medicul infecţionist Virgil Musta a fost achitat de instanţele de judecată, în privinţa acuzaţiilor de abuz în serviciu, aduse de procurorii DNA.

Anchetatorii au deschis acest dosar pentru că în perioada 21 iulie – 09 noiembrie 2020, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara au fost recoltate probe pentru teste de coronavirus care erau prelucrate la Proxilaxis, o clinica privată la care este asociat Musta.

Banii încasaţi de la pacienţi ajungeau la clinica respective, iar procurorii DNA au stabilit şi un prejudiciu în acest caz, de aproximativ 2.500 de euro.

Alături de Virgil Musta, au fost trimise în judecată şi Diana Manolescu, directoarea medicală a Spitalului Victor Babeş, Dana Mihaela Paica medic la clinica privată şi Maria Diana Albu, asistent medical la Victor Babeş.

Toţi cei patru au fost acum achitaţi de judecătorii de la Curtea de Apel Timişoara, după ce şi magistraţii de la Tribunalul Timiş au dat aceeaşi soluţie.

“In rechizitoriu, DNA ma acuzat ca am instigat la abuz in serviciu pe :

  1. 3 asistente din ambulatorul Spitalului V. Babes, deoarece ca sef de sectie ( desi nu erau pe sectia mea) le- am determinat (am instigat), sa-si incalce atributiile de serviciu si sa preleveze teste contra cost in beneficiul societatii private M- Profilaxis, activitate pe care DNA o considera abuz in serviciu.
  2. d-na dir. Manolescu si d-na asist. sefa din ambulator, deoarece prin influenta pe care am avut-o datorita notorietatii, s-a creat un ascendent moral asupra celor 2 inculpate care le-a determinat sa nu-si indeplineasca atributiile de serviciu si anume: să nu întreprindă niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare care in acceptiune DNA este abuz in serviciu.
    Astfel am produs un prejudiciu de 12.172,89 lei spitalului deoarece s-a platit integral salariul celor 3 asistente.
    In realitate:
    In luna iulie 2020 exista o cerere foarte mare de testare PCR SARS CoV2 contra cost, deoarece multe persoane doreau sa mearga in concediu sau la munca in strainatate si li se solicita aceste teste, iar pe de alta parte, persoane contacte doreau sa stie daca sunt pozitivi pentru a-si proteja familia. OMS si Comisia de lupta anti Covid din cadrul Ministerului Sanatatii solicitau cresterea capacitatii de testare, element cheie pentru tinerea sub control a focarelor aparute. In acest context capacitatea de testare prin teste PCR ARN SARS CoV2 a laboratoarelor acreditate in Timisoara era depasita.
    Tot in aceeasi perioada, au aparut primele cazuri de infectie SARS CoV2 in institutii cum ar fi CJAS Timis, Serviciul Rutier IPJ Timis, Aeroportul International “Traian Vuia” Timisoara care neavand buget sa-si testeze angajatii riscau, sa-si opreasca activitatea.
    Singurul laborator care mai avea capacitate de a efectua teste era laboratorul Spitalului V. Babes din Timisoara, deoarece acesta efectua teste doar persoanelor suspecte, cu simptomatologie, ce se incadra in definitia de caz, dar nu avea resurse financiare pentru a cumpara testele si materialele necesare testarii contra cost si nici posibilitatea fiscalizarii testelor.
    In acest context a inceput colaborarea dintre SC M Profilaxis si Spitalul V Babes, printr-un contract perfect valabil, in care SC M Profilaxis punea la dispozitie materialele necesare testarii si efectua recoltarile, laboratorul Spitalului V Babes prelucra probele, iar cea mai mare parte din profit mergea la spital. Din profitul realizat SC M Profilaxis a efectuat peste 300 de teste gratuite pentru institutiile statului aminitite, pentru ca activitatea acestora sa poata continua
    Cele 3 asistente care lucrau in ambulatoriul Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie V. Babes Timisoara acuzate de DNA de abuz in serviciu, a caror atributii de serviciu in intervalul orar 7-10 erau acelea de a recolta probe pentru depistarea infectiei SARS CoV2 la pacientii cu simptomatologie conform definitiei de caz, si-au indeplinit in intregine obligatiile de munca , iar in timpul liber au ajutat personalul de la Profilaxis recoltand si contra cost pentru ca pacientii sa nu stea prea mult si totodata sa fie recoltati toti cei care se prezentau pentru testare. Acest ajutor DNA l-a considerat abuz in serviciu, neintelegand ca era o stare de spirit in care toti doream sa fim folositori, ajutam cu ce puteam astfel ca lucrurile sa functioneze bine, ceea ce a dus la rezultate foarte bune in aceasta lupta. Asistentele stiau ca si personalul Profilaxis ajuta gratuit DSP la triajul epidemiologic din aeroport ca avioanele sa poata decola si ateriza considerand astfel ca trebuie si ele sa ajute.
    In ceea ce priveste a doua acuzatie neexistand nici o dovada scrisa sau verbala de instigare, intru-cat eu nu am vorbit cu niciuna dintre inculpate despre acest subiect, mai mult cu asistenta sefa nici nu m-am intalnit pe perioada derularii contractului, se sustine in rechizitoriu ca instigarea s-a manifestat prin influenta pe care am avut-o in spital, ce a creat un ascendent moral asupra celor 2 inculpate si le-a determinat sa nu-si indeplineasca atributiile de serviciu, ceea ce este absurd.
    Ambele instante au aratat ca acuzatiile de abuz in serviciu nu se sustin conform legislatiei, si ca atare nu exista nici instigare la abuz in serviciu.
    In ceea ce priveste prejudiciul: Spitalul care a castigat o suma importanta de lei prin acest contract, a si specificat ca nu a fost prejudiciat
    In final doresc sa multumersc tuturor acelora care m-au sustinut si au crezut in nevinovatia mea si in special celor doi avocati Ionut Pasca si Marius Neculcea, care au dat dovada de mare profesionalism pe toata durata procesului”,
    transmite medicul Virgil Musta.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Petronela Axinte See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Petronela Axinte See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Petronela Axinte See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Petronela Axinte See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Petronela Axinte See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Petronela Axinte See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Petronela Axinte See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Petronela Axinte See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Petronela Axinte See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte