Skip to main content

CD Loga, campioană la volei pe nisip! Echipa “Etiqette” a obținut aurul!

XPilates & Spa

Timișoara a fost la sfârșitul săptămânii trecute gazda celei de-a treia ediții a MONS Beach Volley Festival, un eveniment unic care a adus atmosfera vibrantă a plajei chiar în inima orașului.

Organizat împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara, CSM Timișoara, Tysa și JCI Timișoara, MONS Beach Volley Festival, îmbină pasiunea pentru volei cu atmosfera vibrantă a unui festival de vară.

Competiția s-a desfășurat pe mai multe categorii de vârstă: gimnaziu (clasele V-VII), liceu (clasele IX-XII) și tineret 18+.

La categoria licee, Colegiul Național CD Loga a obținut primul loc la volei pe nisip! Echipa “Etiqette” formată din Hana Poleac, elevă în clasa a X-a și Maya Bugle, elevă în clasa a IX-a, este campioana evenimentului Beach Volley Festival “MONS” 2024, după ce în marea finală, fetele au dat dovadă de perseverență, disciplină și coordonare, reușind astfel să învingă echipa liceului Bănățean cu scorul 2-1, obținând astfel aurul!

A fost prima dată când am participat la o competiție de beach între licee, dar mă bucur ca mi-am putut dovedi atât mie, cât și publicului că merit podiumul, și chiar medalia de aur. Competițiile de acest gen mi se par importante, mai ales pentru sportivii care joacă pe tot parcursul verii, pentru că dau startul competițional”, spune Hana Poleac, elevă a Colegiului Național CD Loga.

Și pentru mine a fost prima oară când am participat la o competiție de beach pe licee, organizatorii au reușit să îmbine competiția cu distracția astfel încât, atât sportivii, cât și susținătorii s-au simțit bine”, a completat Maya Bugle, elevă a Colegiului Național CD Loga.

MONS Beach Volley Festival este unicul eveniment din zona de vest a țării creat cu scopul de a aduce plaja și distracția de la mare și la câmpie, iar anul acesta a avut loc cea de-a treia ediție.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Operatory room with multiple robotic surgical arms and a patient on the operating table, medical staff in scrubs nearby

La Clinica de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost realizată prima operație cu ajutorul noului robot chirurgical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ