Skip to main content

CCIA Timiș face înscrieri în Programul Virtual Power Plant

XPilates & Spa

CCIAT, în calitate de partener oficial în România al Programului Climate KIC, anunță începerea înscrierilor în Programul Virtual Power Plant.

Proiectul va fi implementat în România în perioada aprilie-noiembrie 2019.

Virtual Power Plant (VPPP) este un program de eficiență energetică în cadrul căruia a fost construită cea de-a a mare centrală electrică din Ungaria. VPPP a realizat proiecte în valoare de 10 milioane de  euro destinate sprijinirii politicii guvernamentale privind eficiența energetică și energia regenerabilă.

Ideea din spatele colectării  eficienței energetice și de energie regenerabilă în cadrul unei centrale electrice virtuale este de a oferi vizibilitate acelor proiecte care au ca rezultat scăderea consumului de energie. Recunoscând și făcând vizibilă eficiența energetică, consumatorii pot fi motivați să se gândească la modul în care își pot reduce consumul de energie în timpul activitățiilor zilnice. Din 2011, partenerul MI6 a operat acest sistem de merit al companiilor, numărul acestora ajungând la 8.500 în anul 2017. 

Marile companii partenere, cum ar fi Audi, Opel, Continental, Honeywell, GE sau T-Systems s-au implicat și au fost colaboratori activi ai programului, prin îndrumare și schimb de bune practici în domeniul eficienței energetice și a proiectelor de energie regenerabilă. Prin Programul CLIMATE KIC, cu sprijinul CCIA Timiș, managerii de programe se extind în România unde colaborează cu profesioniști locali din domeniul eficienței energetice ca auditori externi.

Firmele interesate să se alăture acestui proiect sunt rugați să completeze chestionarul disponibil la adresa: www.mi6.hu/cciat.Termen limită de confirmare: 26 aprilie 2019.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ