Skip to main content

Campania „Eticheta Roșie” subliniază obligativitatea colectării separate a deșeurilor în județul Timiș

XPilates & Spa

RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș au lansat săptămâna trecută campania „Eticheta Roșie” cu scopul de a sublinia obligativitatea colectării separate a deșeurilor în județul Timiș.

Această inițiativă are drept obiectiv conștientizarea populației cu privire la importanța respectării obligațiilor legale în domeniul gestionării deșeurilor și impactul negativ al amestecării acestora.

Dan Pascu, Directorul General RETIM, subliniază importanța colectării separate, afirmând că această practică a fost reglementată în legislație de peste 10 ani, iar mulți cetățeni cunosc deja în detaliu aceste reguli.

Totuși, încă nu se conștientizează faptul că amestecarea deșeurilor face ca reciclabilele să nu mai poată fi recuperate.

„Este crucial ca fiecare dintre noi să înțeleagă că necolectarea separată a deșeurilor nu rămâne fără consecințe. Prin amestecarea acestora, încălcăm obligațiile legale și ne expunem și riscului de a suporta măsuri punitive. Echipele noastre vor verifica cu atenție recipientele de colectare și, în cazul în care se constată amestecarea deșeurilor sau prezența unora nepermise, vor fi aplicate penalizări în conformitate cu prevederile legale. Doar prin colectarea separată, se creează condițiile necesare pentru reciclare sau valorificare, contribuind la reducerea cantității de deșeuri și la conservarea resurselor naturale”, explică Dan Pascu.

„RETIM și ADID Timiș, în calitate de parteneri în această campanie, doresc să sublinieze importanța respectării obligațiilor legale referitoare la gestionarea deșeurilor. Am lansat campania „Eticheta Roșie” și continuăm eforturile noastre în promovarea unei colectări responsabile a deșeurilor în județul Timiș. Este momentul să fim responsabili și să ne implicăm activ în colectarea separată a deșeurilor, pentru a evita astfel consecințele neplăcute”, spune Romeo Ursu, Directorul Executiv ADID Timiș.

Campania „Eticheta Roșie” urmărește conștientizarea locuitorilor județului Timiș referitor la nevoia de a se implica activ în procesul de colectare separată a deșeurilor.

În cadrul campaniei „Eticheta Roșie”, operatorul de salubrizare RETIM va efectua verificări permanente ale recipientelor de colectare.

În situația în care se constată deșeuri amestecate sau prezența altor deșeuri decât cele menajere, RETIM va factura dublu tarifului obișnuit sau nu va colecta recipientele care conțin deșeuri nepermise.

Pe lângă măsurile luate de RETIM, autoritățile locale – Poliția Locală sau Primăria, în baza Ordonanței de Urgență 92/2021, vor putea să aplice amenzi de la 5.000 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice și de la 40.000 lei la 60.000 lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea obligației de colectare separată pe categorii de deșeuri.

Pentru mai multe informații și detalii despre campania „Eticheta Roșie”, puteți să vizitați site-ul RETIM – www.retim.ro/eticheta-rosie, sau să contactați operatorul, la telefon +40 374 885 692, de luni până vineri, în intervalul orar 07:00-19:00.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest