Skip to main content

Cal căzut în puţ! A fost scos de pompieri, după aproape două ore

XPilates & Spa

Proprietarul unui cal a sunat la 112, să ceară ajutorul pompierilor, după ce calul i-a căzut într-un puţ dezafectat.

CITEŞTE ŞI: Poliţistul ucis în misiune, comemorat de toţi colegii din ţară! Mesajul emoţionant al sindicaliştilor din sistem

S-a întâmplat în localitatea Ghenetea din judeţul Bihor, iar salvatorii au ajuns de urgenţă acolo.

Ei au observat că animalul era la o adâncime de aproximativ doi metri.

„Folosind furtunurile și accesoriile din dotare, pompierii au asigurat condiţiile de extragere în siguranţă a calului, după care, cu ajutorul unui utilaj cu dispozitiv de ridicare adus la locul intervenţiei, au scos animalul teafăr la suprafaţă şil-au predat proprietarului care, aflat la faţa locului, a participat alături de pompierii militari la acţiunea de salvare”, transmite ISU Bihor.

CITEŞTE ŞI: Mobilizare de forțe în zona Recaș-Izvin, pentru capturarea individului care a ucis un polițist!

Intervenţia a fost na dificilă, calul fiind adus la suprafaţă, după aproape două ore.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Close-up of a gloved hand chiseling a log, carving decorative shapes into the wood surface.

Un nou proiect cultural este lansat de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în colaborare cu Centrul de Voluntariat Reșița. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a large excavation site in farmland, with curved dirt paths, heavy machinery, and storage trailers to the right.

A trecut o lună de la deschiderea oficială a șantierului centurii de vest a Timișoarei, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Reprezentanții DRDP Timișoara au prezentat stadiul actual al investiției. Sursa de Vest See Full Bio

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest