Skip to main content

Bebeluşi, internaţi de urgenţă în spital, cu coronavirus! Numărul infectărilor creşte alarmant

XPilates & Spa

Şase copii, cu vârste cuprinse între 3 luni și 10 ani au ajuns la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, cu sindron febril acut.

Iniţal, micuţii au fost evaluaţi la Spitalul de Copii, fiind diagnosticaţi cu coronavirus.

Doi dintre ei au fost evaluați în cursul zilei de ieri și de către specialiștii imagiști ai Spitalului Victor Babeș pentru depistarea unor posibile afecțiuni respiratorii.

Unul prezintă o ușoară insuficiență respiratorie, fără a avea însă alți factori de risc.

Copiii sunt internați împreună cu unul dintre părinți în zona roșie a secției de Boli Infecțioase.

CITEŞTE ŞI: Înfiorător! O tânără mămică şi bebeluşul ei, surprinşi de explozia dintr-un apartament

În același timp, în ultimele zile a crescut numărul pacienților care se prezintă pentru evaluare în urma infectării cu SARS-CoV 2.

“Creșterea numărului de cazuri a început acum aproape o săptămână. De la unul – doi pacienți pe zi care se prezentau pentru evaluare în Ambulatoriu, ieri după-amiază am avut 9 pacienți cu COVID-19. Din fericire, majoritatea au forme ușoare de boală. Principalul simptom este febra, dar au fost persoane care au dezvoltat și o tuse ușoară și chiar dureri musculare. Cele mai multe cazuri sunt din clustere familiale. Practic, au luat virusul unul de la celălalt, în familie. Evaluarea se face ca și până acum. Vorbim de analizele biologice obișnuite, se măsoară saturația de oxigen din sânge, tensiunea, se realizează un EKG și, dacă este nevoie, facem și un low-dose CT. Evaluarea se face în urma unei programări”, spune dr. Ana Enoiu Văduva, medic specialist boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș Timișoara.

În prezent, în Spitalul de Boli Infecțioase din Timişoara sunt internați 16 pacienți cu forme ușoare de COVID, care au dezvoltat pneumonii ce necesită monitorizare, și asta cu atât mai mult cu cât unii dintre ei au diverse comorbidități.

“Vorbim de un început de val 6. Din fericire, în România, cel puțin deocamdată, acest nou val care se bazează pe două subtulpini Omicron, BA4 și BA5, este mult mai redus decât în restul Europei. Cele două subtulpini sunt însă mult mai contagioase, și asta se vede și în rapiditatea cu care se exinde infecția. Sunt țări care se confruntă acum cu zeci de mii de cazuri pe zi. Deocamdată, nu avem pacienți internați în Terapie Intensivă, dar trebuie sa fim pregătiți pentru ce e mai rău. Cuvântul de ordine ar trebui să fie, în această perioadă, prudența. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm în casă, să nu mergem în vacanțe, ci recomandarea noastră este să purtăm, în locurile aglomerate, masca de protecție. În mijloacele de transport, în magazine și, evident, în continuare să ne spălăm pe mâini, să ne dezinfectăm după ce am intrat în contact cu suprafețe ce pot transmite virusuri. Dacă avem un simptom dintre cele specifice acestei boli, să ne izolăm, să cerem ajutorul medicilor și chiar să mergem la evaluările COVID-19 care se fac in unitățile sanitare”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului.

CITEŞTE ŞI: Fritz măsoară străzile din oraş! Plăteşte aproape 40 de mii de euro ca să afle unde trebuie făcută curăţenie

Având în vedere numărul în creștere a cazurilor de COVID-19, conducerea Spitalului Victor Babeș Timișoara a solicitat DSP creșterea numărului de paturi alocate infecției cu Sars-CoV 2, dar și redeschiderea unui compartiment de COVID-19 la Spitalul de Copii Louis Țurcanu.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest