Skip to main content

Băut și drogat la volan a intrat cu mașina într-un parapet metalic care a străpuns caroseria! Un pasager de 17 ani, a murit!

XPilates & Spa

Un tânăr de 20 de ani și-a omorât prietenul în vârstă de 17 ani, după ce s-a urcat beat și drogat la volan, iar o fată de 12 ani a ajuns la spital.

CITEȘTE ȘI: Două dintre facultățile Universității de Vest se extind pe bani europeni! Construcții noi și dotări de 4 milioane de euro

Accidentul s-a petrecut la intrare în localitatea bihoreană Petid. Șoferul, un tânăr de 20 de ani, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat frontal îmtr-un parapet metalic de pe partea stângă a carosabilului, care a străpuns mașina prin mijlocul acesteia, autoturismul rulând cu parapetul în interior peste 27 de metri. 

În urma accidentului, un tânăr de 17 ani, pasager în autoturism pe scaunul din dreapta față, a suferit leziuni care i-au provocat decesul. De asemenea, șoferul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, iar o fată de 12 ani, pasageră în autoturism pe bancheta din spate, a suferit leziuni ușoare.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 20 de ani care conducea autoturismul, prezenta o concentrație alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, conducătorul autoturismului a fost testat pentru prezența substanțelor psihoactive în organism, rezultatul fiind pozitiv. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv”, transmit reprezentanții IPJ Bihor.

CITEȘTE ȘI: Apel disperat al pompierilor din Timiş! Au nevoie urgentă de bani! Cu ce problemă se confruntă?

În cauză a fost întocmit dosar penal. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a petrecut accidentul.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Municipalitatea continuă acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ