Skip to main content

AUDIO: Revoltător! Bolnav umilit la Spitalul Municipal din Timişoara! Pacientul, obligat să doarmă pe un scaun

XPilates & Spa

Bătaie de joc la adersa pacienţilor care ajung la Spitalul Municipal din Timişoara, unde conducerea se dovedeşte a fi incapabilă să gestioneze criza de coronavirus.

Un bărbat de 60 de ani, a dezvăluit calvarul prin care trece de aproape 30 de ore.

CITEŞTE ŞI: Emoţionant! O imagine cât o mie de cuvinte! Un pompier din Timiş a îngenuncheat în faţa statuii Sfânta Maria

Totul a început ieri dimineaţă, când omul s-a simţit rău şi a chemat ambulanţa, fiind transportat de urgenţă la spital.

A ajuns în curtea Spitalului Municipal, însă a fost băgat într-un container din curtea unităţii sanitare, fiind suspect de COVID 19.

Asta deşi omul nu a fost plecat din ţară, nu a intrat în contact cu niciun bolnav şi nici nu are simptomele infecţiei cu coronavirus.

“Tuşeam şi mă durea spatele, mă dureau plămânii. Am răcit, cum am lucrat afară. Dar nu mi-au făcut nimic, nici medicamente… Mi-au luat sânge, mi-au făcut raze, dar de ieri de la ora 12, încă nu mi-au venit rezutatele”, povesteşte cu glas stins, pacientul Francisc Adam.

De mai bine de 24 de ore, bărbatul grav bolnav, stă într-un container, în care nu există pat şi nici nu primeşte vreun tratament pentru durerile pe care le are.

Şi ca şi cum n-ar fi suficient, omul, suspect de COVID-19, are şi un coleg, în acel container.

CITEŞTE ŞI: Timișul, în top 10, în ceea ce privește numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19! Aproape 100 de persoane sunt infectate

Cum am dormit?! Pe căruciorul ăsta. Am fost doi aici şi dormeam pe rând. Unul pe scaun şi unul în cărucior. M-au băgat într-o baracă cu o masă şi două scaune, dintre care unul e un cărucior cu care se duc oamenii la analize. De ieri de la ora 10 sunt aici. Nu mă lasă să ies afară. Dacă ies afară, urlă la mine să intru înapoi. Îmi spun că nu am ce căuta afară, să închid uşa. Tot încerc să îmi aducă rezultatele, să vadă ce fac, măcar să îmi aducă o pastilă, sau ceva… nimic. Îmi aduc mâncarea, îmi arată pe geam, o lasă jos  la uşă şi pleacă”, a mai spus omul bolnav.

 {youtube}nOKIAwqaRGg{/youtube}

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Reprezentanții STPT anunță închiderea temporară a ștrandului din cadrul bazei de agrement a societății. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

Tot mai mulți copii sunt victime ale accidentelor cu trotinete electrice. Este anunțul medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, conform cărora unul din trei accidente de trotinetă implică un copil. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „#Skills4Future:Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei” – ID 311110, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”. Sursa de Vest See Full Bio

Conference room training session: a presenter and a facilitator at the front delivering slides to a seated audience around long white tables.

O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional „Croatian Inspiration”, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Sursa de Vest See Full Bio

A street crew cleans a puddled road with a large white utility truck, spraying water from a hose held by a worker in a safety vest and cap.

Salubrizare Timișoara anunță recrutarea de personal pentru posturile de șofer profesionist și muncitor pentru întreținerea căilor publice, în vederea consolidării activităților de curățenie și întreținere urbană din municipiu. Sursa de Vest See Full Bio

A man sits on grass with hands behind his back as three Romanian police officers surround him; face blurred, police logos visible above.

Individul care a deschis focul asupra mașinei în care era fosta lui iubită și rudele acesteia, printre care și un copil, a fost prins de polițiști. Sursa de Vest See Full Bio

Scene de coșmar, în această după-amiază, când un bărbat a început să se certe cu partenera lui, iar la un moment dat și-a iesit din minți. Sursa de Vest See Full Bio

Doi tineri au ajuns în arest după ce au furat un ATV și s-au plimbat cu acesta prin oraș, deși cel care îl conducea nici măcar nu avea permis de conducere. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

Șoferii trebuie să se „înarmeze” cu multă răbdare în perioada următoare, întrucât vor fi instituite restricții de circulație, în mai multe zone ale Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Emoții pentru mii de absolvenți de liceu din județul Timiș. Mâine încep probele examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, la care sunt așteptați aproximativ 3.500 de candidați. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest