Skip to main content

Au explodat cazurile de coronavirus, la Timişoara! Familii întregi, internate de urgenţă

XPilates & Spa

Dacă zile întregi, numărul pacienţilor cu COVID-19, care au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, a fost constant, în ultimele zile, sunt tot mai multe cazuri.

În medie, creşterea este de 15 procente, iar directorul medical al unitaţii sanitare are şi o explicaţie pentru această situaţie.

Dat fiind că au trecut mai bine de două săptămâni de la Sărbătorile Pascale, numărul crescut de îmbolnăviri arată că lumea nu a respectat distanţarea socială.

CITEŞTE ŞI: Parcul Botanic din Timișoara, iluminat pentru prima dată! Investiția de peste 3,8 milioane de lei este realizată din fonduri europene

“Am observat o creştere a numărului de infectări, a numărului de pacienţi pozitivi, efectiv clustere familiale care s-au internat dintr-o dată. Mi-am dat seama că nu s-au respectat distanţarea fizică şi măsurile de carantinare, pentru a se evita lanţurile epidemiologice familiale”, a declarant dr. Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului Victor Babeş Timişoara.

Medicul crede că va urma o nouă avalanşă de pacienţi peste o săptămână, ca urmare a faptului că oamenii nu au respectat distanţarea social nici de 1 Mai.

Au găsit diverse metode pentru a-şi vizita familiile şi prietenii şi astfel, virusul s-a transmis cu repeziciune.

“Ne aşteptăm ca şi 1 şi 2 mai să ne aducă aceste nedorite internări, pentru că nu s-au respectat recomandările. Asta în condiţiile în care, repsectarea măsurilor, ne-a adus în cele aproape două luni şi jumătate, la o situaţie destul de bună, raportându-ne la ceea ce se întâmplă în alte ţări din Europa Centrală şi de Vest”, mai spune Cristian Oancea.

În aceste condiţii, specialiştii trag un semnal de alarmă, cu privire la data de 15 mai.

Se tem că, odată cu relaxarea unor măsuri, lumea va ignora toate interdicţiile, ceea ce va duce la un nou vârf al epidemiei, care teoretic ar trebui să fie abia la toamnă.

Aceste relaxări nu înseamnă şi o relaxare socială. Înseamnă să ne protejăm cu măşti, să ne spălăm bine pe mâini cu apă şi săpun, să folosim dezinfectanţi, să ne protejăm şi pe noi şi pe alţii, ţinând cont de distanţ de 1,5-2 metri. Nu trebuie să ne relaxăm dintr-o dată, ca şi cum nu ar fi fost nimic”, atrage atenţia doctorul Cristian Oancea.

CITEŞTE ŞI: Sfârșit cumplit pentru un bărbat din Banat! A murit după ce un arbore pe care l-a tăiat, i-a căzut pe cap!

De la debutul epidemiei de coronavirus în ţara noastră, în judeţul Timiş au fost raportate de oficialii de la nivel naţional, 465 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19.

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Reprezentanții STPT anunță închiderea temporară a ștrandului din cadrul bazei de agrement a societății. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

Tot mai mulți copii sunt victime ale accidentelor cu trotinete electrice. Este anunțul medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, conform cărora unul din trei accidente de trotinetă implică un copil. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „#Skills4Future:Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei” – ID 311110, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”. Sursa de Vest See Full Bio

Conference room training session: a presenter and a facilitator at the front delivering slides to a seated audience around long white tables.

O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional „Croatian Inspiration”, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Sursa de Vest See Full Bio

A street crew cleans a puddled road with a large white utility truck, spraying water from a hose held by a worker in a safety vest and cap.

Salubrizare Timișoara anunță recrutarea de personal pentru posturile de șofer profesionist și muncitor pentru întreținerea căilor publice, în vederea consolidării activităților de curățenie și întreținere urbană din municipiu. Sursa de Vest See Full Bio

A man sits on grass with hands behind his back as three Romanian police officers surround him; face blurred, police logos visible above.

Individul care a deschis focul asupra mașinei în care era fosta lui iubită și rudele acesteia, printre care și un copil, a fost prins de polițiști. Sursa de Vest See Full Bio

Scene de coșmar, în această după-amiază, când un bărbat a început să se certe cu partenera lui, iar la un moment dat și-a iesit din minți. Sursa de Vest See Full Bio

Doi tineri au ajuns în arest după ce au furat un ATV și s-au plimbat cu acesta prin oraș, deși cel care îl conducea nici măcar nu avea permis de conducere. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

Șoferii trebuie să se „înarmeze” cu multă răbdare în perioada următoare, întrucât vor fi instituite restricții de circulație, în mai multe zone ale Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Emoții pentru mii de absolvenți de liceu din județul Timiș. Mâine încep probele examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, la care sunt așteptați aproximativ 3.500 de candidați. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest