Skip to main content

Ateliere creative, în acest weekend, în Parcul Uzinei!

XPilates & Spa

O nouă serie de ateliere creative se desfășoară la sfârșitul săptămânii în Parcul Uzinei din Timișoara, lângă Podul de Poveste.

Vă invităm la un proiect artistic prin care chestionăm însăși conotația cuvântului ACASĂ și implicațiile lui profunde. În atelierele creative propuse de Livia Mateiaș veți avea ocazia să pictați, dar și să explorați semnificația cuvântului ACASĂ din mai multe perspective” spun organizatorii.

Astfel, timișorenii au ocazia să participe la două întâlniri prietenoase, în Parcul Uzinei. Primul atelier se va desfășura vineri, 15 iulie, iar cel de-al doilea duminică 17 iulie, ambele de la ora 18.

Atelierele sunt destinate atât adulților cât și copiilor, iar participarea este gratuită.

Acasă este tema atelierelor propuse de studioul artouching. Proiectul ACASĂ este parte a proiectului ROOF, care își propune susținerea persoanelor fără adăpost și încearcă găsirea unor soluții eficiente pentru acestea. În cadrul acestui proiect Livia Mateiaș realizează o cercetare artistică asupra ceea ce înseamnă ACASĂ pentru diferiți oameni.

Cei care doresc să contribuie la această cercetare pot răspunde la 4 întrebări completând formularul următor: https://forms.gle/tYbPeymxgrDwEFM5A 

Mai multe detalii despre eveniment puteți descoperi la linkul evenimentului: https://fb.me/e/2NGTLziaB

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Group of young athletes and coaches posing outside a building, several holding trophies and certificates.

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara a obținut locul III în clasamentul general al ediției 2026 a „Hexagonului Facultăților de Drept”, desfășurată în perioada 22-25 aprilie la Chișinău. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Sunt descinderi de amploare, la această oră, în mai multe județe ale țării, în cadrul operațiunii Jupiter, în care anchetatorii au suspecți și în județul Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ