Skip to main content

Aproape 7 tone de substanțe chimice, lăsate de izbeliște în curtea unei case, descoperite de polițiștii timișeni! Proprietarul s-a ales cu dosar penal

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru un timișean care a ignorat regulile de prevenție și protecție.

Mai exact, polițiștii timișeni au descoperit, în cursul zilei de ieri, 6 tone și 600 de kilograme de îngrășământ chimic, depozitate direct pe sol, fără a fi acoperit sau ferit de condițiile meteo nefavorabile, în curtea unei case din localitatea Herneacova.

Acum, proprietarului imobilului îi revine responsabilitatea de a asigura toate măsurile de protecție pentru întreaga cantitate de îngrășământ cât mai curând, iar în caz contrar, totul va fi indisponibilizat de oamenii legii.

„Întreaga cantitate a fost lăsată în custodia proprietarului, fiindu-i pus în vedere ca în cel mai scurt timp să ia toate măsurile necesare depozitării corespunzătoare, în condiții care să elimine riscul de a fi afectate elemente ale mediului înconjurător”, transmite IPJ Timiș.

Polițiștii timișeni au deschis un dosar penal pe numele bărbatului, pentru nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Deși se folosește, în general, pentru tratarea cancerului, radioterapia poate fi utilizată și pentru un spectru heterogen de boli non-maligne.
Pompierii au fost solicitați, în această dimineață, să intervină de urgență pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o mașină.
Misiunea Economică și Comercială a Israelului la București și Ambasada Statului Israel în România, în colaborare cu partenerul strategic Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează un seminar online axat pe tehnologii agricole destinate celor care cultivă legume, fructe și flori în seră, sub genericul „Tehnologii israeliene pentru sere și solarii”.
MoneyGram, companie de tehnologie financiară ce oferă soluții de plăți și servicii financiare globale lansează aplicația Money Transfers în România.