Apelul disperat al unei mame! Nu mai știe nimic de fiul ei, plecat la muncă în Germania! Femeia a cerut ajutorul Poliției

O mamă disperată a cerut ajutorul Poliției pentru a-și găsi fiul, plecat la muncă în străinătate și de care nu mai știe nimic de o săptămână.
Femeia a alertat, sâmbătă dimineața, Poliția Municipiului Petroșani. Aceasta le-a povestit oamenilor legii, că fiul ei, Bădin Nicolae Adrian (foto), în vârstă de 23 de ani, din municipiul Petroșani, se afla pe raza orașului Aachen, din Germania, din cursul lunii iulie, unde a locuit până în data de 21 noiembrie, iar de atunci nu mai știe nimic despre acesta.
Tânărul are următoarele semnalmente: înălțime 1,80 m, aproximativ 95 de kg., păr șaten tuns scurt, ochii verzi, nu poartă ochelari de vedere, are un tatuaj alb-negru cu fizionomia tatălui său, pe antebrațul drept, nu are operații sau alte cicatrici pe corp, nu are defecte de mers sau de vorbire.
”Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării persoanei, care a fost dată în urmărire națională”, transmite IPJ Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz și le solicită celor care dețin informații utile găsirii tânărului să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Copilă de 12 ani, dispărută fără urmă! Dacă o vezi, anunță imediat poliția

Kunsthalle Bega aduce în premieră în România lucrările sculptorului slovac Martin Piaček

Traseu modificat temporar, pe linia 16, la sfârșit de săptămâna, din cauza unei competiții de ciclism! Cum vor circula troleibuzele?

Experiment ratat! Fritz recunoaște că ideea lui de a lăsa iarba din parcuri să crească până la brâu a fost una proastă

Explicația halucinantă dată de doi tineri, prinși cu droguri în parc! Ce au putut să le spună polițiștilor?

Peste 100 de medici oncologi și chirurgi din zona de vest a țării se reunesc la „Zilele Oncohelp”! Vor discuta despre cele mai noi direcții în tratamentul cancerului

Video: Scene ca în „Fast and Furious”, în miez de noapte, lângă Timișoara! Hoți de combustibil fugăriți de polițiști! Unul dintre ei a sărit dintr-un microbuz aflat în mers

Trasee modificate temporar, pentru tramvaiele de pe liniile 2 și 7! STPT introduce un un microbuz până în Calea Șagului!

S-a dat în stambă cu motocicleta de teren și a sfârșit pe mâna polițiștilor! Cum s-a întâmplat?

Accident cumplit! Cinci oameni au fost răniți, dintre care unul este în stare gravă! Intervin echipajele de descarcerare

Reacția savuroasă a lui Popoviciu, după ce Viorica de la Clejani i-a cântat o melodie deocheată: Trebuia să îmi cânte operă?

Atenție, șoferi! O stradă din plin centrul Timișoarei se închide mâine, din cauza unor lucrări! Și accesul la parcările din zonă va fi blocat

Bătaie între trei tineri, în mijlocul străzii! Unul dintre ei a ajuns la spital, dar scandalul a continuat și acolo! Și o mașină a fost vandalizată

RETIM și ADID Timiș demarează a doua campanie, din acest an, pentru colectarea gratuită a deșeurilor periculoase din menajer, în Zona 1 Rural!

Copii pierduți, în parcurile din Timișoara? Alin Popoviciu are o explicație: Primăria a inventat un joc nou de tip „Escape Room”

Peste 100 de oameni ai străzii, ridicați din oraș, în acest an! Poliția locală spune că timișorenii încurajează cerșetoria

Pirtea acuză administrația Fritz de discriminare în școli! Le-ar favoriza pe cele la care învață copiii USR-iștilor

Lasă un răspuns