Skip to main content

Ana Blandiana, invitată specială a Universității de Vest din Timișoara, în cadrul conferinței „De ce să vrem să ne amintim?”

Universitatea de Vest din Timișoara organizează mâine, în Aula Magna, conferința intitulată „De ce să vrem să ne amintim?”.

Cei prezenți vor avea ocazia să o cunoască pe invitata specială, Ana Blandiana. Conferința este moderată de profesorul și eseistul Mircea Mihăieș.

Această seară va fi plină de inspirație și reflecție, oferindu-ne oportunitatea de a ne reîntâlni cu poeta Ana Blandiana, o personalitate literară de marcă ce ne va împărtăși gândurile și experiențele sale”, transmit organizatorii.

Cei care vor să se alăture acestui se pot înregistra în prealabil completând formularul disponibil AICI. De menționat faptul că numărul de locuri este limitat, motiv pentru care cei care vor să participe trebuie să se înregistreze în cel mai scurt timp.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați pagina de Facebook UVT și cea specifică „La UVT, Cultura este Capitală”, dar și pe pagina de Instagram „La UVT, Cultura este Capitală”.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Este mare nevoie de sânge în spitalele timișorene! O nouă campanie de donare are loc mâine

Spitalul CFR Timișoara împreuna cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină organizează mâine, 28 septembrie, o campanie de donare de sânge.

Video: Impact violent între un microbuz şi un autoturism! Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere

Un accident grav s-a petrecut în urmă cu puţin timp, când o maşină în care era doar şoferul, şi un microbuz în care erau şapte persoane, s-au ciocnit violent.

Călăul Danei Roba, trimis în judecată! Ce pedeapsă riscă Daniel Balaciu, după ce şi-a nenorocit soţia?

Ancheta în cazul Danei Roba, femeia care a fost lsată într-o baltă de sânge de soţul ei, care a lovit-o în neştire, cu un ciocan, în zona capului, a ajuns la final. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Balaciu, acuzat de tentativă de omor. CITEŞTE ŞI: […]

Urmează un weekend cu străzi închise, în Timişoara ! Se lucrează la reţeaua de apă şi se sărbătoreşte Ziua Vârstnicilor

La solicitarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, Comisia de Circulație a aprobat închiderea circulației rutiere pe strada Mircea Hoinic (zona Pieței Petőfi Sandor), timp de două zile.

Strigător la cer! O mamă îşi obliga fetiţele să creeze conţinut pornografic, pentru a face bani

Zeci de percheziţii au avut loc în această dimineaţă, în mai multe judeţe ale ţării, în dosare privind traficul de troguri, traficul de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, pornografie infantilă și criminalitate informatică.

Artă inovatoare, la Muzeul Național al Banatului din Timişoara! Nu rata două expoziţii de excepţie!

Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Societatea de Istorie și Arheologie din Banat și Fundația Herczeg, organizează un eveniment extraordinar dedicat artelor vizuale și promotorilor culturii: critici de artă, colecționari și curatori.

Primarul din Săcălaz, pe făraş! Preşedintele PMP îi cere demisia din partid, după un şir lung de abuzuri

Scandalurile care se ţin lanţ, în comuna Săcălaz, de lângă Timişoara, i-ar putea aduce primarului Nicu Viorel, pierderea calităţii de membru al Partidului Mişcarea Populară.

Tineri, tâlhăriţi în plină stradă, la Timişoara! Atacatorii au folosit un cuţit şi un baston telescopic

O fată în vârstă de 19 ani și un băiat de 22 de ani au fost tâlhăriţi, pe strada Gheorghe Lazăr din Timişoara, de trei indivizi care s-au năpustit asupra lor cu un baston telescopic şi cu un cuţit.