Alertă de radiaţii, din cauza războiului din Ucraina! Mesajul fals, trimis către utilizatorii de WhatsApp

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă reacţionează, după ce mai multe persoane au primit un mesaj de alertă privind pericolul de radiaţii din ţara noastră, provocat de explozia unui depozit în care ar fi fost ţinute obuze cu uraniu, în Ucraina.
Mesajul, plin de greşeli gramaticale, induce ideea că ar fi unul oficial, transmis de IGSU şi conţine câteva recomandări pentru populaţie.
Acum, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că alerta este falsă şi recomandă populaţiei să se informeze din surse oficiale.
„Având în vedere sesizările primite din partea cetățenilor cu privire la un mesaj care circulă prin intermediul aplicației WhatsApp referitor la măsurile de autoprotecție pentru populație în cazul contaminării radioactive a mai multor regiuni din țară, facem precizarea că IGSU se delimitează clar de aceste informații care se înscriu în spectrul datelor de tip 𝗙𝗔𝗞𝗘 𝗡𝗘𝗪𝗦! Mai mult, adresa de contact a instituției noastre nu este cea menționată în textul mesajului! În acest sens, pentru combaterea dezinformării, facem un apel către cetățeni să se informeze 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗱𝗶𝗻 𝘀𝘂𝗿𝘀𝗲 𝗼𝗳𝗶𝗰𝗶𝗮𝗹𝗲 și să verifice datele și informațiile primite prin diferite canale de comunicare!”, transmite IGSU.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Atenţie la duşmanul nevăzut din această perioadă! Depresia se accentuează de sărbători!

Aproape 400 de doamne, la lansarea Organizației de Femei AUR Timiș. La eveniment au primit sfaturi despre sănătate, muncă și familie

Detalii șocante în cazul celor două adolescente care s-au aruncat în gol de pe o fabrică părăsită! Alexandra și Georgiana erau prietene din copilărie

Teatrul Național din Timișoara redesenează profilul poetic al lui Nichita Stănescu!

Banat Girls încheie anul cu un eșec în fața liderului Politehnica Timișoara!

Price tag, Bang Bang sau Flashlight, cântate de mii de timișoreni, alături de Jessie J, seara trecută, în Piața Unirii din Timișoara

Presiune scăzută la apă, într-o localitate din județ! Aquatim anunță noi lucrări

Dublă sinucidere! Două fete de 15 ani au murit, după s-au aruncat în gol de la 20 de metri! Una dintre ele și-a sunat mama înainte

Femeia în prim-plan! Eveniment dedicat exclusiv doamnelor interesate de problematica menopauzei

Și-a ucis iubita, iar apoi a încercat să se sinucidă! Bărbatul a ajuns la spital și este acum în custodia Poliției

Semnal de alarmă, tras de PNL Timiș, după ce USR a sponsorizat pe rețelele de socializare video-uri care încurajează comportamente criminale!

Irimică, Liliana Laichici, Adrian Stanca, și mulți alții, împreună cu Ansamblul Banatul, aduc timișorenilor ”Cântec de sărbătoare”! Invitați speciali: Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș

FOTO Zeci de oameni evacuați, după explozia unei butelii! Doi adulți și doi copii au fost răniți

Timișoara 2023 la (ne)sfârșit! Delia și Katie Melua au încins aseară atmosfera, în Piața Unirii! Astăzi vor urca pe scenă EMAA, Róisín Murphy și Jessie J!

Locuitorii din două comune timișene, rămân luni fără apă la robinete! Aquatim anunță lucrări la rețele

Premiera spectacolului Săptămâna Luminată închide programul Teatrului Național pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023!

Imagini de groază, la locul unui accident cumplit! Doi oameni se zbat între viaţă şi moarte, după un impact violent între două maşini

Lasă un răspuns